Proiectul de act normativ ce reglementa puterea motoarelor ambarcatiunilor din Delta Dunarii a fost retras

Pe adresa redactiei am primit informarea ARBDD privind propunerea de act normativ pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 538/2015 pentru aprobarea Regulilor privind accesul și circulația navelor și ambarcațiunilor pe canalele și lacurile interioare din perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării. 

„În urma discuțiilor purtate cu factorii interesați de modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 538/2015 pentru aprobarea Regulilor privind accesul și circulația navelor și ambarcațiunilor pe canalele și lacurile interioare din perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării postată pe siteul ARBDD, vă informăm că în data de 03.10.2017 va avea loc o nouă întâlnire privind consultarea proiectului de act normativ supus dezbaterii publice.

Din aceste considerente, ARBDD va retrage de pe siteul instituției proiectul de act normativ, urmând ca după întâlnirea programată să posteze proiectul de act normativ actualizat cu amendamentele care corespund realităților din RBDD și care să conducă la o aplicare imediată și eficientă a legii.

În procesul de elaborare a proiectului de act normativ vor fi respectate regulile de aplicare pentru asigurarea transparenței decizionale în administrația publică prevăzute de Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională.”

Sursa comunicat presa ARBDD


Spune parerea ta:


Nume *
Email *
Adresa web(adresa sa contina http://)
* toate campurile sunt obligatorii. Adresa de e-mail trebuie sa fie valida. Nu va fi publicata pe site.
Daca apasati pe butonul Comenteaza, inseamna ca sunteti de acord cu regulamentul de postare comentarii a acestui site.