Prohibitie Delta Dunarii 2014 – comunicat ARBDD

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (A.R.B.D.D.) anunţă că în baza prevederilor Ordinului 83/2014 privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie a resurselor acvatice vii în anul 2014 „se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 1 aprilie – 30 mai inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, inclusiv golful Musura, pe o durată de 45 de zile, în perioada 1 aprilie – 15 mai inclusiv, cu excepţiile prevăzute în prezentul ordin (Art.1 alin.1 )”. De asemenea „Se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în faţa gurii Dunării – Meleaua Sfântu Gheorghe până la Ciotic, pe o durată de 60 de zile, în perioada 1 aprilie-30 mai inclusiv (Art.1 alin.3 ).

În Complexul Razim-Sinoe şi în lacurile litorale se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial şi recreativ/sportiv al oricăror specii de peşti şi alte vieţuitoare acvatice, pe o durată de 90 de zile, în perioada 1 aprilie – 29 iunie inclusiv (Art.2 ). ” Citeste mai departe…

Prohibitie stiuca 2014 – Oficial ANPA

Urmare  adresei dumneavoastră transmisă prin e – mail şi  înregistrată la Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură cu nr. 1160/21.02.2014 prin care solicitaţi precizări privind perioada de prohibiţie pentru ştiucă, vă comunicăm:

Conform prevederilor Ordinului nr. 83/2014  privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie a resurselor acvatice vii în anul 2014, art. 5,  alin.1,

“fără a aduce atingere prevederilor art. 1 se interzice pescuitul comercial, recreativ/sportiv şi familial al speciilor de peşti şi al altor vieţuitoare acvatice, după cum urmează:
a) ştiuca, începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin până la data de 15 martie inclusiv în perimetrul Rezervaţia Biosferei Delta Dunării şi până la data de 25 martie inclusiv în restul habitatelor piscicole naturale”.

Ştiuca nu poate fi pescuită până la data de 15 martie inclusiv , în perimetrul RBDD şi nici în perioada de prohibiţie generală, respectiv 1 aprilie  -  30 mai inclusiv, iar în zonele   de frontieră în perioada 1 aprilie  – 15 mai inclusiv.

Bucureşti,26.02.2014

Nr. 1160/21.02.2014

Prohibitie stiuca Delta Dunarii 2014 – comunicat ARBDD

Ordinul 83/2014 privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie a resurselor acvatice vii în anul 2014 aduce in premiera o noua formulare la Art.5 alin.1 referitor la perioadele specifice de prohibitie pentru anumite specii de pesti printre care si stiuca. Astfel formularea “Fără a aduce atingere prevederilor art. 1″ a dat ceva batai de cap autoritatilor astfel incat ARBDD a emis in data de 21.02.2014 un nou comunicat referitor la perioada de prohibitie pentru stiuca in Delta Dunarii.

“Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării informează că prin Ordinul 83/2014 privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie a resurselor acvatice vii în anul 2014, se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 1 aprilie- 30 mai inclusiv, şi în apele care constituie frontieră de stat, inclusiv golful Musura, pe o durată de 45 de zile, în perioada 1 aprilie – 15 mai inclusiv (Art.1 alin.1); în faţa gurii Dunării – Meleaua Sfantu Gheorghe până la Ciotic, pe o durată de 60 de zile, în perioada 1 aprilie-30 mai inclusiv (Art.1 alin3); în Complexul Razim-Sinoe şi lacurile litorale în perioada 1 aprilie-29 iunie inclusiv (Art.2).

Fără a aduce atingere prevederilor primului articol se interzice pescuitul comercial, recreativ-sportiv şi familial al speciilor de peşti şi al altor vieţuitoare acvatice, după cum urmează: Citeste mai departe…

Ordinul 83/2014 privind prohibitia in 2014

A aparut Ordinul nr. 83/2014 ce reglementeaza  stabilirea perioadelor si zonelor de prohibitie a pescuitului, precum si zonele de protectie a resurselor acvatice vii in anul 2014. Acesta a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 116 din 17.02.2014.

Cateva extrase de interes general:

Prohibitia generala pentru anul 2014 este de 60 de zile , în perioada 1 aprilie-30 mai inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, inclusiv Golful Musura, pe o durată de 45 de zile, în perioada 1 aprilie-15 mai inclusiv, cu excepţiile prevăzute în prezentul ordin.

Pescuitul sportiv este interzis in urmatoarele locatii pe perioade diferite:

  • pe râul Prut şi în zonele inundate permanent sau temporar ale acestuia, precum şi în lacul de acumulare Stânca-Costeşti, pe o durată de 90 de zile, în perioada 1 aprilie-29 iunie inclusiv;
  • în faţa gurii Dunării – Meleaua Sfântu Gheorghe până la Ciotic, pe o durată de 60 de zile, în perioada 1 aprilie-30 mai inclusiv;
  • in Complexul Razim-Sinoe şi lacurile litorale se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial şi recreativ/sportiv al oricăror specii de peşti şi alte vieţuitoare acvatice, pe o durată de 90 de zile, în perioada 1 aprilie-29 iunie inclusiv

Se declară zone de refacere biologică/zone de protecţie pentru resursele acvatice vii următoarele:

a) pe râul Prut, sectorul cuprins între barajul Stânca-Costeşti şi confluenţa cu râul Elan, tot timpul anului, cu excepţia pescuitului recreativ/sportiv, care se va desfăşura în afara perioadei de prohibiţie prevăzute la art. 1 alin. (2); Citeste mai departe…

Prohibitia pescuitului in Delta Dunarii 2014

Ordinul nr. 83/2014 privind prohibitia pescuitului pentru anul 2014 reglementeaza masuri de prohibitie pentru pescuitul in scop comercial, recreativ/sportiv si familial al oricaror specii de pesti, crustacee, moluste si al altor vietuitoare acvatice in habitatele piscicole naturale, pe o durata de 60 de zile, în perioada 1 aprilie-30 mai inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, inclusiv Golful Musura, pe o durată de 45 de zile, în perioada 1 aprilie-15 mai inclusiv, cu excepţiile prevăzute în prezentul ordin. (Art.1)

În Complexul Razim-Sinoe şi lacurile litorale se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial şi recreativ/sportiv al oricăror specii de peşti şi alte vieţuitoare acvatice, pe o durată de 90 de zile, în perioada 1 aprilie-29 iunie inclusiv.

“Art. 5. (1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 1 se interzice pescuitul comercial, recreativ/sportiv şi familial al speciilor de peşti şi al altor vieţuitoare acvatice, după cum urmează:

Stiuca, începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin până la data de 15 martie inclusiv în perimetrul Rezervaţia Biosferei “Delta Dunării” şi până la data de 25 martie inclusiv în restul habitatelor piscicole naturale”

Din prevederile proiectului de Ordinului privind prohibitia pescuitului in scop comercial si familial al scrumbiei de Dunare, aceasta se stabileste pe sectoare, astfel (Art. 6): Citeste mai departe…