Nicu

despre pescuit si pelicani
info-delta.ro DreamTeam

Archive for the ‘vrute si nevrute’ Category

Ia uite domnule, luat de valul sarbatorilor de iarna am uitat sa fac bilantul pe 2013 si sa va spun fanilor si fanelor mele ce-mi doresc in 2014. Despre pescuit vorbim noi aicea, da?

Deci dragii mei, anul 2013 a fost foarte slab cantitativ si calitativ in materie de pescuit. Dar asta o stiti deja prin lipsa articolelor prin care ma laudam cu senzationalele capturi prinse prin cele mai fenomenale locuri de pescuit. Un 2013 fara pretentii prea mari pentru ca iesirile la pescuiala au fost rare si uneori pe fuga. Asta este, cand nu prea te duci la peste nici nu prinzi si nici nu ai cum sa-ti “intri in mana”. Fac un efort de memorie si-mi dau seama ca nu am cu ce sa ma laud, nu mi-am doborat recordurile, nu am pescuit la crap, nu am fost la Dunare .. cred ca nu am facut mai nimica din ce-mi propuneam eu pe la inceput de an. Ca o noutate a fost pescuitul pe alte meleaguri, adica in Grecia despre care am scris si un mic tutorial destul de accesat. Dar, dar nu au contat capturile ci iesirile. Iesirile in natura, cu prietenii.

Spre finalul anului onoarea mea de mare pescar a fost salvata de partida de pescuit la stiuca de la Ultima Frontiera. O aventura de mare exceptie!

pescuit-ultima-frontiera_15

In rest … pace si armonie. Pot fi declarat pescarul ecologist al anului 2013. Aproape ca nu am ranit niciun peste, nu am produs drame in familiile pestilor si nu am imbolnavit vecinii cu prajeli. A fost fain. Da, intr-un fel a fost putin dar tare fain.

Pentru 2014 declar ca am devenit suspect de superstitios si nu mai spun ce-mi doresc, ca sa mi se implineasca. Mai invat si eu cate ceva de la copii: “Nu-ti spun dorinta ca dupa aia nu mi se mai implineste”. Na! Dar stati linistiti ca pe parcursul anului o sa punctez, daca o sa fie cazul, fiecare dorinta implinita. Si sa stii ca am planuri mari si dorinte pe masura :D. Iarasi! Hai sa aveti un an bun, tare bun! Fire intinse!

ploaie-tura-foto

Ceea ce vedeti in aceasta fotografie nu s-a intamplat in realitate. Este o editare foto, o suprapunere a unei fotografii cu niste turisti iesiti la plimbare prin Delta Dunarii intr-o  zi insorita, cu o ploaie torentiala de vreo ora, niste fulgere micute si un curcubeu. Este o fotoşopata din Delta 🙂

A muncit la aceasta fotografie: Flavia Stoian

.

E intuneric bezna. Trag adanc din tigara si ma pregatesc  sa intru pe apa. Ce liniste! Cred ca tovarasii mei au ales alt loc. Hmm, pe dracu! Aici sau in alta parte tot rahatul ala e. Uite-l si pe amicul meu care trage sictirit dupa el sculele tinand in mana o sticla.

– Lasa ba dracului odata tuica aia si pune sculele in barca ca ne prinde ziua.

Cu o injuratura scuipata printre dinti arunca bagajul in barca. Are si el partea lui de dreptate, azi suntem suparati ca din cauza unor nenorociti nu mai avem motor si trebuie sa dam la vasle. Auzi, la vasle! Pai de 10 ani nu am mai stiut ce-i aia vasla. Dar nu conteaza, treaba-i treaba si pana cand ma combin de alt motor o dam manual.

Imping barca si in sfarsit pe apa. Cunosc locul ca in palma. Aici am pescuit de mic impreuna cu tata si fratii mei, aici am tinut prima oara undita in mana si tot aici am prins primul meu somn trecut de 50 kg. Sunt acasa si nimeni nu-mi intra in ograda. Fiecare e cu locurile lui. Asta-I al meu si primesc doar pe cine vreau eu.

Au mai venit niste talentati de prin alte locuri dar i-am expediat rapid. Pai frate, eu ma duc la ei sa le stric combinatiile? Sa stea fiecare in curtea lui ca nu-i loc pentru toti.

– Trage ba inspre becul ala de se vede ca-i un gropan mai incolo. Incepem de acolo.

Amicul meu e varza. Ce sa-i faci, asa-i cu incepatorii trebuie sa ai rabdare cu ei. Ii iei langa tine, ii inveti meserie si ca rasplata maine poimainie te rastoana cu salupa de 200. Niste pustani prosti. Se alege praful de generatia asta tanara, nu mai e ce-a fost odata.

Pai imi aduc eu aminte cat am muncit pe vremuri ca sa am barca mea si motorul meu. Cat de greu le-am obtinut. Cate nopti si zile pierdute, cat stres am bagat ca mai aveam un pic si dadeam in ulcer. Insa pentru peste ce nu fac eu.

–  Lasa aici ca-i bine.

Ieri a fost nasol pe balta. Cativa carasei si ceva avati. De fapt merge din ce in ce mai prost nu mai este ce-a fost odata. Mama masii de treaba! Abia daca te mai lipesti de cateva kg de peste. Si ala maruntis. Unde-I Doamne pestele de alta data? Unde-s somnii aia de ne tragea barca dupa ei? Unde-s crapii aia ce plezneau de icre?  Fosta-i lele si se duse! A ramas praful de pe toba, asta a mai ramas! Cat o mai merge, asa cu picatura, mai merge. Apoi, oi vedea eu ce fac.

Hai ba da-o dracului de tuica si sa incepem ca-i tarziu si mai am si alta treaba.

A apuca damblalele cand ies pe balta cu de alde astia. Daca nici astazi nu intra in plase cat sa-mi faca comanda maine vin cu bateria. Pai in ritmul asta imi iau eu motor la Pastele cailor. Arza-i-ar focul pe politistii care mi-au confiscat motorul. Al 15-lea dosar penal. Bag inca o contestatie si v-am pupat fraierilor! Cum se spune la voi? Fir intins 🙂

Multumesc celor care si-au rupt din timpul lor si mi-au recomandat fire textile pentru maiestatea sa “bibanul”. Acest lucru inseamna mult pentru mine si va multumesc inca odata.

Pentru ca am primit multe recomandari si oarecum sunt pierdut in peisaj,  mai solicit un mic efort din partea voastra ca sa mai restrangem un pic lista.

Va rog sa alegeti cel mai bun fir textil pentru biban si sa votati.

Trebuie sa aleg un fir textil de pescuit pentru biban. Ma ajuti?

  • Sunline Super PE verde 6 lbs (32%, 18 Votes)
  • Berkley Whiplash crystal, 0,06mm, 1,06kg, 110m (12%, 7 Votes)
  • Power Braid Teflon yelow 0.08mm (11%, 6 Votes)
  • Dyneema Silk 90m, 0.148mm, alb translucid, 11lbs (9%, 5 Votes)
  • PowerPro Moss Green 5 Lb, 150 yards (9%, 5 Votes)
  • PowerPro Hi Vis Yellow Line, 8 lb, 150 yards (7%, 4 Votes)
  • CLIMAX miG YELLOW 0,10 mm, 6,8 kg, 110 m (5%, 3 Votes)
  • Savage Gear Adrenaline Super hd pe grey, 120m, 0.10mm, 11lbs (5%, 3 Votes)
  • Berkley Fireline Crystal 2 LB (4%, 2 Votes)
  • Berkley Nanofil 0,08mm, 4,012Kg, 125m (4%, 2 Votes)
  • Berkley Fireline Flame Green 3 LB (2%, 1 Votes)
  • Varivas Avani Sea Bass Premium PE 10lb, 150m (2%, 1 Votes)

Total Voters: 57

Loading ... Loading ...

.

Au trecut ceva ani. Sa tot fie 20 de cand am inceput. Nu-mi vine sa cred! 20 de ani! Dar stiu ca am imbatranit nu gluma. Si daca tot am realizat asta am zis sa le amintesc si celorlalti membri ai trupei: Baaaaa! Ati imbatranit!

Mihai, Ilie, Emil, Barilu, Varto, Horja, Rosca, F*acaru, Cristina, Alice, Gina, Simona, Andreea, Capitanu, Ceausila, Sora lu’ Ceausila, Dan de la 9, Dan de la 10, Nicu fratele pescar si care ati mai fost cu noi pe coclauri in Delta …. ati imbatranit!!!

Si ca o dedicatie pentru primii aventurieri (Mihai, Ilie, Rosca, Emil, F*acaru) iata cum arata in 2012 acel loc din delta de pe Dunarea Veche de la Mila 23 unde am avut avut prima tabara de corturi acum milioane de ani 🙂

Si poza pe care am cautat-o aseara de am inebunit. Acel loc din delta acum 20 de ani.

Si cateva amintiri in alb-negru si color.

Eu vara nu dorm, Ey,

Decat daca-mi iei lansetele

Si cum nu iau pastile Rapala da-mi o bere

Beau in cinstea pestelui ca mi-a fost dor de el

Si el bea in cinstea mea fiindca o pescuim la fel

 

Am hibernat ca somnul toata iarna

Mut in resedinta la Sarulesti in sfarsit a venit vara

Dimineata stiucareala da-i cu sana umple cana

Ca un weekend in Delta e cat un sezon la Varna

 

Fratii mei Moldova, Ardeal sau Bucuresti

Cu bani putini sau multi cu totii o ard pe Tancabesti

Lanseta sus now, ca mie-mi place sa torn

Nu de altceva dar eu vara nu,

 

Eu vara nu dorm, vara nu dorm

Dau la somn

Zorii zilei ma prind cum pe balta ma plimb

Pentru ca vara nu dorm

Read the rest of this entry »

Minus, minus si minus grade Celsius. Pe bune daca bucura pe cineva vremea geroasa. Sa stai afara cateva ore pe -15 grade Celsius, intra la categoria pedeapsa la jocul de carti sau un job un pic ghinionist. Totusi, sa stiti ca exista o specie mai aparte care se bucura din plin de zilele geroase: pescarul la copca.

Aceasta specie rara poate fi zarita cateva zile pe an pe lacurile inghetate, atunci cand gheata depaseste 15 cm. Ii vezi in general comasati in grupuri mai mici sau mai mari intr-o anumita zona a lacului, rareori indivizi solitari. Dotat cu multe straturi de haine, pazeste cu strasnicie micul lui areal de vanatoare, rareori lasand un alt individ sa-i invadeze teritoriul.

Pescarul la copca are obiceiul de a gauri gheata utilizand tot felul de unelte taioase (freze, topoare, rangi) creand asa numitele copci. Read the rest of this entry »

Uite ca se poate. Un an fara tigara. Parca ieri scriam ca incerc sa ma las de fumat. Am reusit si nu am de gand sa redevin fumator!

Credeti-ma pe cuvand ca beneficiile de nefumator nu pot fi cuantificate, sunt atat de multe incat nu le pot insira aici. Care-i fumator o sa le descopere atunci cand o sa se lase 🙂

Am un plan maret ce incepe cu “anul asta o sa fac si o sa dreg”…  Este normal sa mi se intample, vi se intampla si voua, se intampla tuturor, se intampla peste tot.

In 2012 o sa dau mai des la crap si neaparat o sa fac o partida de pescuit de 48 de ore.

Trebuie sa ma documentez si sa incerc sa ma aduc un pic la zi cu toate minunatiile aparute in domeniul pescuitului la crap ca-s tare in urma, sau mai bine zis am ramas prea clasic. Accentuez pe cuvantul un pic pentru ca faza cu preparari de bolesuri, nade, prafuri, seminte si alte asemanari inseamna prea mult pentru mine. Dar doua trei vorbe acolo de protocol nu strica.

Nu o sa-mi cumpar scule de crap! Deci bugetul familiei pe 2012 nu va trebui sa sufere rectificari sau amendamente pe aceasta linie bugetara. Si asa cica am prea multe acareturi ce tin de pescuit si ocupa prea mult spatiu din vastele apartamente imperiale. Ma voi limita la ce am si restul voi imprumuta de la prietenii crapari 🙂 Normal ca o sa-i imprumut la randul meu atunci cand iesim dupa salau.

Doi: sa prind o stiuca batrana cu dintii de lana, lunga de 1m si grasa de minim 7 kg, apoi un grasan de salau trecut de 5 kg si la final o crapoaica ce sare de 18 kg ca sa nu am probleme cu minorele. 🙂

Trei: sa pescuiesc mai des pe Dunare. Sper ca voi putea trece de pragul pshihologic al depresiei cauzate de electricieni si plasari si voi reveni la buna dispozitie de alta data.

Patru: mai des ca in 2011 in delta.

Cinci: diversitatea. Renunt un pic la clasicism si o sa experimentez tehnici noi si nade noi.

Eu zic ca-s de ajuns aceste “tinte” pe 2012 si sa auzim numai de bine si numai de capturi capitale.

UPDATE:  Sase: sa ies cu cati mai multi prieteni la pescuit. Ma refer atat la cei din offline cat si cei din online 🙂

.

ferma pupaza
RVP
Ancaar
Categorii
Informare privind ©
Întreg conținutul de pe acest site este protejat de legea dreptului de autor. Informațiile, imaginile de pe acest blog nu pot fi copiate și folosite pe alte site-uri, blog-uri, radio, tv, ziare sau alt mijloc de comunicare în masă fără consimtământul scris al autorului. Am zis!