Bors pescaresc cu oua
Categoria: mancaruri cu peste
Dupa debutul membrilor Redactiei info-delta.ro in “arta culinara de cort” cu Borsul pescaresc cu orez, tot la sfatul unui localnic, am testat si acest bors cu oua, excluzand orezul si adaugand oul. Trebuie sa recunoastem ca si aceasta reteta este delicioasa, ramanand de baza in cadrul meniurilor preparate de noi.
Ingrediente necesare:1,5 kg peste (crap, somn si alte specii), 3 cartofi, 1 ardei gras , 1 radacina patrunjel, 2 cepe mici, 2 oua, sare, verdeata, otet, bors de putina sau zeama lamaie.Se curata pestele, se taie in bucati de 2 degete, se sareaza . Se curata cepele si se lasa intregi. Morcovii, ardeiul, radacina de patrunjel si cartofii se curata si se taie cubulete. Legumele se fierb in oala, adaugandu-se treptat: la inceput morcovul, patrunjelul radacina, ceapa si ardeiul, si apoi cartoful. Se sareaza dupa gust. Cand aproape au fiert legumele se adauga bucatile de peste. In functie de puterea focului, in 10-15 minute ciorba este aproape gata. Se bat ouale intr-un caston si se amesteca treptat cu zeama fierbinte din oala. Se toarna compozitia incet in bors.Se adauga verdeata tocata si se acreste cu otet, bors de putina sau zema de lamaie in functie de preferinte. Se mai da compozitia o data in clocot.
Modul de servire, asa cum am vazut la lipovenii din Delta: se scoate pestele din ciorba si se aseaza pe un platou. Mai intai se serveste pestele cu mujdei si apoi zeama. Se face un mujdei de usturoi ce se dilueaza cu un polonic de zeama de ciorba.
Adaugat de Redactia info-delta.ro, la 12/01/2009. Vizualizat de 3004 ori. Comentarii 0 |