Din monografia scrisă de N.C. Munteanu Sculeni, intitulată „Măcinul și împrejurimile sale” (1930) aflăm următoarea întâmplare cu substrat mitico-magic: „Acum vreo 150 de ani, se zice că trăia în satul unde azi se găseşte Măcinul, un cioban bătrân şi bogat Stroe, român de’o evlavie şi teamă de cel A-tot-puternic, de nu s’o mai pomenit. De aceea poate şi Dumnezeu îl înzestră cu o avere frumoasă si la bătrâneţe pentru a-l ferici îi dărui o fată. Nu după mult timp fetiţa rămase orfană întâi de tată şi apoi de mamă. Ultimile cuvinte ale bătrânei către odorul ei scump, fură creştineasca povaţă : « să fii mamă cuminte şi cu credinţă în Dumnezeu, singurul tău sprijin ». De la moartea mamei sale, fata urmă cu sfinţenie povaţa mamei sale, lăsată cu limbă de moarte. Pe stradă nu ieşea decât foarte rar. De vorbit nu stătea cu nimeni, iar copiii de seama ei o priveau cu teamă. Satul o poreclise « sfânta lui Stroe ». Nu împlinise 18 ani. Într-o vară secetoasă, frigurile secerau pe capete copiii satului. Oamenii cei păcătoşi începură să se gândească serios şi prin posturi si rugăciuni să se roage lui Dumnezeu. Totul era fără rezultat. Într’una din cislele copiilor satului, unul din ei atribui vina acestui blestem fiicei lui Stroe. Toţi strigară în cor : Da, fiica lui Stroe este cauza, ea este vrăjitoarea ! Seara când cocoşii fac a doua strigare, trei ţărani se strecoară în curtea părăginită a lui Stroe şi pătrunzând în casă, se năpustiră asupra tinerei fete pe care legând-o, o duseră, prin besna nopţii, în munţii de la marginea satului, omorând-o şi îngropând-o. A doua zi dimineaţa, din locul unde a fost îngropată fiica lui Stroe, a ţâşnit un izvor, cu apă rece și limpede, binecuvântat de D-zeu, cu darul miraculos de a vindeca pe toţi cei bolnavi ce se vor spăla cu apa lui.”
Sursa – Arhiva Muzeului de Etnografie și Artă Populară Tulcea.
Cuprins: