0

Dupa experientele din anii trecuti de ” invatacel ” in ale fotografierii animalelor la panda, iata ca am prins gustul pentru acest gen de fotografie. Un studiu scurt al pietei in domeniul corturilor de camuflaj pentru fotografiat, scurt pentru ca oferta la noi este inexistenta, am luat hotararea de a-mi defini propriul cort de camuflaj, asa cum mi l-am imaginat eu, creat dupa necesitatatile mele. 

In final, dupa ceva ” probe ” , inca o tinta in echipamentul auxiliar pentru fotografiat era gata. Locul cel mai nimerit pentru a demonstra eficacitatea lui a fost bineinteles Delta Dunarii. Impreuna cu prietenii de la info-delta.ro, cu o parte din ei, am pregatit sesiunea foto, intr-un loc unde sunt multi pelicani. Locul ramane numai pentru cei ce cunosc si intradevar doresc o fotografie reusita respectand habitatul si linistea pasarilor, asa ca fara suparare, acesta nu va fi dezvaluit. Pregatirile au inceput cu o zi inainte, prin instalarea cortului in perimetru, ca o acomodare a pasarilor cu acesta.A doua zi, de dimineata la orele 4.00 barca se indrepta catre cort. In scurt timp am ajus la destinatie si am inceput sesiunea foto. Asteptarea a luat sfarsit odata cu sosirea in zona a sute de pelicani. Destul de indepartati de cort, dar aceasta nu a fost o problema. Prima problema a fost ca … majoritatea pelicanilor stateau … cu spatele la mine, de parca stiau de mine si-mi faceau in ciuda ! Inarmat cu rabdare, cu degetul pe ” tragaci ” asteptam momentul in care sa ma bage si pe mine in seama macar cativa dintre ei, sa pot trage cateva cadre reusite. Acel moment a sosit pana la urma, dar … s-a produs dezastrul : aparatul nu mai focaliza corect. Nu mi-a venit sa cred ca el aparatul care nu mi-a inselat niciodata asteptarile, care a reusit in toate incercarile si teste mele, acuma mi-a stricat ziua ce am planuit-o aproape un an de zile ! Dezarmat, dezamagit, fara rezerva de aparat foto, am incercat cateva cadre, dar nu asa cum mi-am dorit. In final, iata ce invataminte am tras eu : cand planuiesti o asa iesire, ce te intalnesti cu ea o data pe an, nu pleca cu un singur aparat foto. Da stiu ce inseamna sa detii un aparat profi’, cat costa unul daramite doua, dar macar in asemenea caz imprumuta unul sa-l ai de rezerva in sesiunea foto. Da stiu si faptul ca aceasta sesiune foto a fost un esec, dar cred ca asemenea fapte s-au intamplat oricarui fotograf, fie el amator fie profesionist, deci nu trebuie sa ne ascundem esecurile ci sa invatam din ele. In rest nu stiu ce sfaturi sa mai dau pentru fotografierea la panda … sa zicem : rabdare multa, lipsa tutunului si …un dram de noroc. Articol de Romeo Huidu.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole din sectiune

ULTIMELE COMENTARII

Va recomandam sa cititi

Cum a fost la Cormoran Resort din Uzlina, Delta Dunarii

Ani de-a randul am vazut din viteza barcii resortul Cormoran, avand drumuri in alte parti ale Deltei si de fiecare data cand am trecut pe langa el mi-am propus sa-l vizitez. Faptul ca a fost un pionierat in turismul din Delta Dunarii, ca in spatele acestui…