0

Un capitol important in cadrul pastoritului traditional il reprezinta instrumentele muzicale traditionale, utilizate de catre pastori, in perioadele in care acestia erau plecati cu oile la pasunat, sau in momentele de odihna de la stana.
Mergand cu turmele la pascut, in mijlocul unei naturi pure, neatinsa inca de “cancerul civilizatiei moderne “, pastorii erau permanent incantati de aceasta frumusete de care nu se mai puteau satura.Sufletul lor simtea nevoia de a exprima acesta bucurie si multumire, adusa Lui Dumnezeu, pentru acest minunat dar facut omului.
Trairile sufletesti erau atat de intense uneori, incat daca nu ar fi cantat, ciobanii spuneau ca le-ar fi “plesnit inima” sau ca “ nu le mai incapea atata bucurie in inima”, de frumusetea pe care o vedeau .De asemenea, fiind departe, uneori, de familiile lor, majoritatea pastorilor isi alinau dorul de casa, in momentele in care isi aduceau aminte de cei dragi, cantand la diverse instrumente muzicale de suflat, din care putem aminti: fluierul, cavalul, tilinca si cimpoiul.

Din marturiile ciobanilor batrani investigati, am aflat ca turmele ale caror pastori cantau la instrumente muzicale traditionale, furnizau o cantitate mai mare de lapte, si de o mai buna calitate, fata de turmele pastorilor care nu cantau.

De asemenea animalele erau mai ascultatoare si nu plecau departe de stapanul lor.
Instrumentele muzicale ii sunt foarte dragi pastorului, dovada fiind si dorinta lui de a fi inmormantat impreuna cu ele, lucru confirmat si de investigatiile intreprinse de mine pe teren.

Fluierul

Instrument muzical de suflat din lemn sau din metal, prevazut la unul din capete cu un mustiuc cu vrana, prin care interpretul sufla aerul in interior, fluierul este obiectul de suflet al pastorului, restul instrumentarului din cadrul stanii fiind utilizat strict in scop practic. ( in categoria obiectelor de suflet fac parte de asemenea cavalul, tilinca sau cimpoiul).
Dintre instrumentele traditionale de suflat, fluierul a fost instrumentul cel mai drag pastorului, atat in momentele de bucurie dar si de tristete.
Ca instrument muzical, fluierul a fost cel mai des utilizat si datorita dimensiunilor relativ mici pe care le are, fiind foarte usor de transportat.
De obicei fluierul este confectionat de catre ciobani, din lemn de soc, prun, cais, sau cires si mai rar din metal.
Cu timpul au aparut si mesteri specializati in confectionarea acestui instrument muzical, din care putem aminti in judetul Tulcea pe Dumitru Raznoveanu din Balabancea, Dumitru Sechila din Niculitel, Toader Fanaru din Floresti, Mitica Matcas din Garvan, etc.
Am aflat de la mesterii populari participanti la targurile din tara, ca au existat, in trecut, localitati specializate in constructia de fluiere din care putem mentiona localitatea Hodac din judetul Mures sau localitatea Spulber din judetul Vrancea.
Fluierul, este posibil sa fi stat la baza tuturor instrumentelor muzicale traditionale de suflat, fiind mentionat inca din cele mai vechi timpuri in cultura tuturor popoarelor.
Putem clasifica fluierele dupa : materialul din care sunt confectionate, dimensiune, forma, modul de interpretare, tipul de ornamente utilizat, tonalitati.
In Romania exista o bogata varietate de fluiere din care se pot aminti:
– fluierul dobrogean ( cu dop), fluierul moldovenesc in cele doua variante ale sale, cea primitiva tilinca ( fara dop si fara gauri) si trisca ( cu dop), fluierul ingemanat , fluierul oltenesc, fluierul cu apa , etc.

Tilinca

Instrument muzical de suflat, fara mustiuc si fara orificii pentru degete.
Tubul este construit din lemn de paltin, de soc sau din metal si este deschis la ambele capete. Pentru a putea canta cu tilinca, ciobanul trebuie sa o incline usor lateral pe buzele tinute piezis pe orificiul de suflat, din partea superioara a tubului.
In functie de intensitatea suflului, insotita de obturarea partiala, cu ajutorul unui deget, a orificiului situat in partea inferioara a tilincii, rezulta melodia ce se doreste a fi interpretata.
Din spusele lui Gheorghe Carlan, din localitatea C.A. Rosetti judetul Tulcea, ai carui parinti au venit din Moldova si s-au stabilit aici in Delta Dunarii, tilinca a fost adusa in Dobrogea, la inceput, de catre pastorii moldoveni, treptat fiind inlocuita de fluierul cu dop si de cavalul bulgaresc.
Tilinca poate fi intalnita astazi in zona Moldovei, Bucovinei si a Ardealului de nord.
Fluier Ingemanat
Instrument muzical de suflat alcatuit din dou fluiere cu mu tiuc a s , lipite impreuna la capetele de suflat, primul cu 6 orificii pentru degete, iar celalalt cu doar trei orificii sau fara nici unul, cel din urma avand rolul de a tine isonul si fiind acordat in general la octava superioara.
Din spusele pastorilor locali am inteles ca acest tip de instrument era foarte popular in Banat.
A fost folosit in Dobrogea ocazional de diversi pastori, care l-au achizitionat de la targurile de mesteri populari din judet sau din tara, dar nu am aflat de vreun mester local care sa confectioneze acest tip de instrument.

Cavalul

Instrument muzical de suflat cu mustiuc, cavalul este cel mai duios dintre instrumentele de suflat pastoresti, anume facut pentru “ a doini”.
Etimologia cuvantului caval conform DEX este de origine turca, kaval, aria utilizarii sale incluzand tari din sud estul Europei, Indonezia, Corea, Turcia, Armenia, Irak, Iran, nordul Africii si unele tari din America de Sud .
Originea instrumentului pare sa descinda din Egiptul Antic. Pe o fresca din sec. al V-lea sau al VII-lea d.Hr. descoperita in Turkmenia, se afla reprezentat acest instrument cunoscut in practica muzicala sub denumirea de qawal.
Despre vechimea acestui tip de instrument pe teritoriul Dobrogei, gasim intr-o comunicare a arheologului V. Zirra.
Din investigatiile de pe teren, dar mai ales din discutiile purtate cu diversi mesteri populari ,la targurile unde am fost la randul meu invitat ca mester popular, am aflat ca acest instrument muzical pastoresc, este folosit pe teritoriul romanesc, in doua variante constructive, cavalul romanesc si cavalul bulgaresc .
Cavalul romanesc poate fi intreg, sau din doua parti. Cele din doua parti sunt confectionate astfel pentru a fi mai usor de transportat.
Cavalul romanesc are mustiucul alcatuit din dop si vrana ( Dop – bucata cilindrica din lemn care astupa deschizatura de sus a cavalului lasand un spatiu mic prin care se sufla; Vrana – decupare sub forma de pana, realizata la mustiucul cavalului care are rolul de a taia fluxul de aer ce iese prin spatiul dintre corpul cavalului si dop in momentul suflarii, obtinandu-se astfel tonalitatea dorita ).
Din spusele ciobanilor batrani, deseori, cavalul facea echipa buna cu cimpoiul si cu tigulka ( instrument cu coarde si arcus, provenit din Bulgaria si foarte indragit in Dobrogea).
Lemnul cu “cea mai dulce si duioasa” rezonanta, ( unanim recunoscut de toti mesterii de instrumente traditionale de suflat ) utilizat pentru construirea cavalului, a fluierului si carabelor pentru cimpoi este cel de prun, fiind definit ca “ lemn cu grasime” .
Cand nu aveau lemn de prun ciobanii sau mesterii populari mai confectionau acest instrument din lemn de cires, soc, cais, sau paltin.
Pentru a putea fi folosit la construirea de instrumente muzicale de suflat, lemnul trebuie sa fie uscat la umbra cel putin trei ani.

Cimpoiul

Instrument de suflat cu burduf de piele si tub ( sau tuburi) din lemn, prevazute la capatul superior cu ancie.
Tipul arhaic de cimpoi era alcatuit din unul sau mai multe tuburi, cuplate la o sursa de aer. Tuburile puteau fi cu sau fara orificii digitale, cu ancie simpla sau dubla.
Partile componente ale cimpoiului sunt: burduful , caraba, tipatoarea, bazoiul, suflaciul si suportii pentru caraba, bazoi si suflatoare.
Burduful este alcatuit dintr-o piele de animal, de regula de tap, dar se folosesc si piei de capra sau de oaie. In ultimul timp unii cimpoieri utilizeaza burduf din cauciuc.
Motivele principale in acest caz sunt nepriceperea si comoditatea. Pielea trebuie jupuita intr-un mod anume de pe animal, pentru a putea fi folosita ca burduf de cimpoi, lucru pe care nu il fac decat pastorii sau mesterii cunoscatori.

Multi pastori au invatat sa cante la cimpoi, dar nu il puteau construi sau intretine din motive de nepricepere.

Aparitia radioului portabil, dar mai ales utilizarea lui pe scara tot mai larga dupa anul 1989, a fost un motiv serios de “lenevire “ a pastorilor, in special a celor tineri, in a mai folosi cimpoiul sau alte instrumente muzicale traditionale, in timpul perioadelor de mers cu oile la pasunat.

Astfel ei nu au mai preluat de la ciobanii batrani mestesugul confectionarii si al intretinerii instrumentelor muzicale, ceea ce a produs o discontinuitate in procesul transmiterii lor catre generatiile viitoare.
Instrumentele muzicale traditionale fac parte din identitatea culturala a fiecarui popor, fiind un mijloc de exprimare al trairilor sufletesti, specifice si inconfundabile, prin care pana nu demult ariile geo-culturale se distingeau intre ele intr-un mod atat minunat si de diversificat.

Extras dintr-un articol semnat Valeriu Leonov, cercetator stiintific ( © toate drepturile rezervate) email: leoetno@ yahoo.com

Galerie foto instrumente muzicale traditionale pastoresti:

Fotografii © Valeriu Leonov

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole din sectiune

ULTIMELE COMENTARII

Va recomandam sa cititi

Cum a fost la Cormoran Resort din Uzlina, Delta Dunarii

Ani de-a randul am vazut din viteza barcii resortul Cormoran, avand drumuri in alte parti ale Deltei si de fiecare data cand am trecut pe langa el mi-am propus sa-l vizitez. Faptul ca a fost un pionierat in turismul din Delta Dunarii, ca in spatele acestui…