Este deja un lucru bine cunoscut, faptul ca, prima moara de vant a aparut in sec. II i.e.n., in Persia. Dupa aproximativ patru secole, morile de vant au fost introduse si in Imperiul Roman.
In anul 1274, apar primele date despre existenta unei mori de vant in Olanda, care era utilizata pentru macinarea cerealelor. De asemenea, olandezii foloseau morile de vant, in anul 1414, pentru a drena canalele inundate.
Pentru anul 1850, avem informatii despre un numar impresionant de mori, 9000, aflate pe teritoriul Olandei.
In anul 1888, pe teritoriul S.U.A., mai precis in Clevelan, Ohio, americanul Charles F. Brush, utilizeaza pentru prima data in lume, moara de vant, pentru producerea energiei electrice.
Dobrogea, tinut al vanturilor, a fost un loc ideal, pentru utilizarea energiei eoliene, la macinarea cerealelor, cu ajutorul morilor de vant.
Pe anumite ape curgatoare, ale judetului Tulcea, cum ar fi Lodzova, Taita, sau Telita, au existat si cateva mori de apa. Amplasarea lor intre limitele unei vai, in timp, chiar au schimbat toponimia portiunii vaii, pe care erau dispuse.
Astfel o mare portiune din Valea Telitei se numea, dar se mai numeste si acum, Valea Morilor.
In Dobrogea, in momentul de fata, nu putem vorbi de energii hidraulice suficient de mari (panta energetica redusa a cursurilor interioare), pentru a asigura functionarea unor instalatii hidraulice de industrie taraneasca, la scara mare.
Dar, in trecut, din marturiile unor subiecti investigati, acest lucru era posibil, datorita unui ciclu echilibrat, al circulatiei apei in natura. Comparativ insa cu numarul morilor de vant, putem spune ca si atunci, numarul morilor de apa erau cu mult mai mic decat al celor de vant.
In lucrarea sa, Eugenia Iacovici, mentioneaza faptul ca, in decursul sec. XX au existat mori de vant in localitatile Deltei Dunarii : Chilia Veche – 30, Sulina – 9, C.A.Rosetti – 9, Letea – 5, Sfistofca – 1, Caraorman – 5, Crisan – 2, Periprava – 1.
Pe teritoriul limitrof Deltei Dunarii, morile de vant erau distribuite astfel : Tulcea – 40, Agighiol – 17, Bestepe – 14, Malcoci – 5, Murighiol – 7, Dunavatul de Sus – 3, Mahmudia – 3, Parches – 2, Valea Nucarilor – 21, Babadag – 10, Sarinasuf -13, Somova – 5, Salcioara – 17, Ceamurlia de Jos – 17, Enisala – 9, Jurilovca – 17, Sarichioi – 22, Zebil – 18.
Din cercetarile efectuate pe teren, am aflat ca pe teritoriul judetului Tulcea mai exista in anul 2008, doua mori de vant si una de apa, aflate in urmatoarele locatii : o moara de vant la manastirea Saon, si alta la manastirea Celic Dere. A mai existat pana de curand o moara de vant in localitatea C.A. Rosetti( situata in Delta Dunarii), dar care din pacate a fost distrusa. Nici una din morile de vant mai sus mentionate, nu este in stare de functionare.
Moara de apa este situata pe Valea Lodzovei, si este in perfecta stare de functionare. Proprietarul ei, Nuca Stefan, asigura o buna parte din uruiala necesara populatiei localitatii Valea Teilor, dar si unor familii din localitatile invecinate ( Alba, Izvoarele, Floresti,etc).
Lucrarea de fata, nu se doreste a fi un tratat despre istoricul moraritului in Dobrogea, sau in judetul Tulcea, ci o abordare in mod special, a morii de apa a lui Nuca Stefan, de pe Valea Lodzovei.
Am dorit in acelasi timp, sa aduc un omagiu, sincer, plin de admiratie , lui Nuca Stefan, proprietarul morii, si fiul sau Nuca Valerica, care au depus eforturi, putem spune supraomenesti, pentru a reconstitui moara de apa, in forma sa arhaica de functionare, si a o pune in slujba comunitatii locale. Pentru a da o incarcatura de autentic lucrarii de fata, am pastrat in cea mai mare parte, exprimarea folosita de Nuca Stefan, in marturia pe care acesta a facut-o in timpul investigatiei de pe teren.
Valea Lodzovei
Valea Lodzovei, se afla in partea de nord vest a localitatii Valea Teilor din judetul Tulcea, si este strabatuta de la nord catre sud, de raul Lozva (Lodzova).
Pana la venirea comunismului, localitatea Valea Teilor, sau Meidanchioi, cum i se spunea pe vremea ocupatiei turcesti (unii localnici folosesc si azi denumirea turceasca) era una din cele mai bogate localitati din zona, cu oameni gospodari si asezati pe pamanturile lor. Din discutiile purtate cu Nuca Stefan, dar si cu alti localnici, o parte din ei sunt proveniti dintr-o zona de munte, dar nu au putut preciza de unde. Nuca Stefan isi aminteste, din spusele strabunicul sau, ca neamul lor are radacini unguresti. Barbatii acestei populatii sunt inalti, cu mult peste medie, vanjosi, aspri, foarte harnici, si oameni de cuvant.
Conform lucrarii, Mocanii in Dobrogea, a autorului D.Sandru, se pare ca primii locuitori ai satului Meidanchioi, au fost tatarii. Primele familii de romani care s-au asezat in sat pe la 1780, sunt familiile Motilica, Porneala, Butuc, Crivat, care au venit din Barasabia de Sud, de frica efectuarii serviciului militar, care la rusi avea o durata prea mare, adica de 25 de ani.
La aceste familii s-au adaugat cu timpul si alte familii venite tot din Basarabia.
Din Muntenia au venit familiile Cordon si Pipirigeanu. Iar din Transilvania Jerpalau, Cozmeanu, Carastoian, Bogdan, etc.
In anul 1855 au venit si s-au asezat primele familii de tigani lingurari, din localitatea Socarici, judetul Ialomita.
Au venit si bulgari, dar in anul 1880 s-au reintors in Bulgaria. De pe urma lor a ramas numele de Mahalaua Bulgareasca.
Dupa cum spune si denumirea actuala a localitatii, aici sunt intinse paduri de tei. De asemenea stejarul, cornul, carpenul, alunul, sunt cateva din numeroasele specii de arbori, care cresc in padurile din jurul localitatii.
Morile de pe Valea Lodzovei
Nuca Stefan, da detalii, despre morile de pe Valea Lodzovei, din perioada anterioara comunismului.
Pe Valea Lodzovei erau 15 mori de apa, aflate cam la 400-500 de metri una de alta. Morarii aveau case si in sat, dar si la moara. Aveau la moara, gospodarie in toata regula. Morarul dormea la moara.
Nu aveau angajati, lucrau doar cu familiile lor. Ei erau stapanii si tot ei erau si angajatii.
Cand traia tatal meu, santul care aduce apa la moara era mai jos. Eu l-am facut acum putin mai sus.
Comunistii, dupa ce au daramat moara, au incercat sa scoata roata morii afara, dar oricat s-au chinuit nu au reusit. Si asa a ramas ingropata in pamant. Asta a fost norocul meu, ca a ramas roata in pamant si apoi peste ani am putut sa refac eu, moara, asa cum era odata.
Eu am descoperit roata acolo. Tata zicea ca era facuta la Galati. E construita numai cu nituri, nu are nici o sudura. A fost adusa bucati de la Galati, si apoi montata pe loc, la moara.
Morarii de la celelalte mori faceau cofele din lemn de brad. Crevacele, rotundul acela al rotii (circumferinta rotii-n.a.), era din lemn de stejar. Lemnul il dadeau cu catran, sau cu pacura, ca sa reziste mai bine la apa.
Moara mea era singura moara de pe Valea Lodzovei, cu toata roata din metal.
Valul, la rotile din lemn, era facut din lemn de esenta tare, de obicei din stejar.
Toate le stiu despre aceste mori, pentru ca aveam varsta de 8 ani si mergeam la tata la moara, pe vremea cand el lucra cu ea. Mergeam si pe la celelelalte, ca erau prieteni, tatal meu cu ceilalti morari. Mergeam ca eram curios, ca un copil, sa vad si la alte mori. Imi placea tare.
Prima moara era a lui Vasile Cazacu, daca o luam de la iesirea din sat catre soseaua Horiei. A doua era a lui Spiridon Puscasu. Mai jos, a lu’ mos Pintilie Tarcatu si mos Ene, apoi a lu’ mos Brabu, a mea, la Paraschiva ( mos Nicolae Nistor), mos Simion Chirica, a lui Neamtu (mama lui era nemtoaica, tata roman). Moara lui Neamtu, am apucat-o fara sa mai mearga, era deja parasita. Ala o fost cel mai specialist. El cernea faina de cea mai buna calitate. Avea niste site speciale.
Urmatoarele mori erau: la mos Haralambie, la mos Fotea, la mos Aneste, la mos Trandafir (spre Horia aproape de dealul Consul). Mai jos spre localitatea Izvoarele nu mai stiu cine era, ca acelea erau deja pe raul Taita. Morarii dirijau apa de la unul la altul. Morile nu erau tare diferite, doar ca erau pe alta parte de derea, in pozitii diferite. Dumnezeu sa ii ierte pe toti morarii, care au fost.
Acum am ramas doar eu. Imi aduc aminte, cand mergeam cu tata la alti morari, dar chiar si noi faceam la fel, cand coceau paine, puneau pe vatra frunza de hrean si pe ea asezau painea la copt. Frunza de hrean se punea
cum se spune, pe spuza de cenusa. Iesea o paine tare buna. De mult nu am mai auzit sa se faca dupa metoda asta.
Aici aveam si o moara de vant, era chiar in sat. Mos Nedelcu avea o astfel de moara, langa curtea lui mos Zamfir, la Lica. Erau vecini acolo. Am vazut si moara de vint de la Celic Dere, cum macina, cand eram copil. Dar cand a venit colectivizarea, nu a mai mers.
Comunistii, o perioada, au fugarit maicutele de la manastire. Ele au plecat care pe unde a putut, dar apoi au revenit.
O moara macina la noi, pe timpul ala, cam 1000 de kile pe zi. Toamna de exemplu, era apa mai multa, mai rece si morile mergeau mai repede . Apa rece este mai grea decat apa calda.
Si primavara, mergeau morile, la fel de bine. Vara, apa este usoara, dar si mai putina, iar moara nu mai are randamentul care il are toamna si primavara. Oamenii veneau la macinat tot timpul, din toate satele din jur. Veneau si de la Isaccea, de la Tiganca (Nifon), de la Cerna, si tot ce era imprejur la Meidanchioi.
Mai mergeau unii oameni si la Telita, pe Valea Morilor, ca si acolo erau mori de apa.
Toate morile aveau de lucru. Mergeau in continuu. Trimitea Dumnezeu clienti la toti.
Nu avea rost sa macini prea mult, deoarece molia ataca faina. Macinai cat aveai nevoie. Nu pot spune ca veneau mai multi vara, sau iarna, sau in alta perioada.
Pe vremea cand lucra tatal meu cu moara, se dadea 12% morarului, din cantitatea pe care o aduceau fiecare gospodar la macinat. Asta in cazul in care nu plateai cu bani. Dar mai rar plateau oamenii cu bani. Nu prea se foloseau banii inainte, ca acum, ci mai mult se facea schimb de produse.
Satul Meidanchioi era foarte bogat pana sa vina comunistii. Pe dealuri erau livezi multe, cat vedeai cu ochii. Oamenii nu faceau gemuri si compoturi, ca acum. Uscau fructele si le bagau in must ca sa nu le atace moliile. Si asa aveau peste iarna fructe uscate, sanatoase, fara sa puna otrava asta de conservanti, care imbolnaveste oamenii.
Acum totul pe piata are otrava. Oamenii traiau mult inainte: 90 , 100, 105 ani. Tin minte ca mureau mai devreme cei care se ocupau cu tigarea si cu bautura. Astia se curatau cam repede.
Da nu erau multi cei necumpatati. Restul de oameni traiau mult. Si la 80 de ani oamenii lucrau la camp, cot la cot cu tineretul. De multe ori abia te tineai dupa un om batran la camp.
Prima moara a familiei Nuca
Prima moara, a familiei Nuca, a avut-o tatal meu, Nuca Ion Gheorghe, Dumnezeu sa-l ierte, si a cumparat-o de la cineva, nu mai stiu precis de la cine, dar stiu ca era un cetatean din localitatea Izvoarele, judetul Tulcea. Stiu ca persoana, de la care a cumparat tatal meu moara, era grec de origine. Eu eram copil mic atunci, aveam cinci ani, si nu m-a interesat cum il chema pe acel om.
Pe urma am omis sa mai aflu despre acest lucru, date fiind vremurile grele, comuniste, care au venit.
Tatal meu a cumparat moara, deoarece era un lucru foarte bun, se castiga foarte bine din aceasta meserie. S-a apucat de morarit cam pe la 35 de ani, pana atunci fiind plugar, adica se ocupa cu agricultura. Dar sa va spun un lucru: chiar daca erai fierar sau morar, tot te ocupai si cu agricultura. Asta nu o lasai niciodata. Celelalte meserii le faceai pe langa agricultura. Ea era baza. Tata a manat moara vreo doi ani, s-a inteles cu grecul, i-a dat chirie, apoi a cumparat-o si grecul l-a autorizat pe tatal meu ca sa lucreze ca morar. Apoi a venit colectivul. A mai manat tatal meu, moara, o perioada, 5-6 ani, insa ca angajat al colectivului, nu ca proprietar. Vai de pielea lui cum a mentinut-o el. Statea pana la brau in apa, in noroi si curata dereaua, ca sa vina apa la moara. Dupa aceea, colectivul a stricat tot, n-a mai fost nimic. Au venit si au impins cu buldozerul, moara, in dereaua Lodzovei, au distrus tot, nu a mai ramas nimic. Cat a lucrat la colectiv, era angajat la C.A.P. Nu mai facea uruiala pentru el, asa cum lucrase inainte.
Practic nu mai era moara lui. Dupa ce moara a fost distrusa, tatal meu s-a apucat de construit case in sat, particular, nu la stat. Avea nevoie cineva de casa, venea si il chema pe tata. A mai lucrat la parchet, adica la taiat lemn in padure, cu toporul. Nu erau drujbe ca acum. Aducea lemnele cu spatele, ca nu mai avea caruta, totul era confiscat. Pana la urma a intrat si la colectiv, ca l-au obligat. Nu te puteai impotrivi. Multi au fost inchisi, de la mic la mare. Barbati dar si femei. Cu tata, cu bunic, cu nepoti. Unii oameni s-au impotrivit. Care era omul sa-si dea averea, sa-ti confiste colectivul totul, cai, caruta, plug, munca de o viata intrega. Au bagat la puscarie oameni nevinovati, doar pentru ca au fost gospodari si aveau tot ce le trebuia in gospodarie. Oamenii s-au razvratit. Si aici si la Niculitel. Au murit multi in puscarie.
Motivele care au dus la disparitia moraritului traditional, au fost urmatoarele:
a. Aplicarea art. 50 din Legea nr. 119/11.06.1948 (lege privind nationalizarea intreprinderilor industriale, comerciale si a institutiilor bancare). Astfel, au fost nationalizate morile sistematice cu cel putin un valt dublu pentru grau si porumb, cu o capacitate maxima de macinis de 1 tona/24 ore;
b. Colectivizarea.
c. Inn locurile unde unde nu s-au infiintat CAP-urile, cum este cazul localitatii Caraorman (Delta Dunarii), practicarea moraritului a fost abandonata din cauza impozitelor imposibil de achitat de catre proprietarii morilor.
d. Datorita faptului ca, foarte putini oameni mai aveau pamant necolectivizat, cererea pentru macinarea cerealelor a scazut considerabil. Prin urmare, practicarea moraritului a devenit nerentabila.
Nuca Stefan
Ma numesc Nuca Stefan si m-am nascut in data de 22 octombrie 1948. Pe tata il chema Nuca Ion Gheorghe, Dumnezeu sa il ierte. Mama, Nuca Cristina, traieste in comuna Valea Teilor , judetul Tulcea, multumesc Lui Dumnezeu. Am facut 5 clase, prima data, dupa care am mers sa fac scoala de tractoare. Apoi ne-au obligat sa facem 8 clase si asa am mai facut 3 ani de scoala.
Am inceput-o la 32 de ani si la 35 am terminat-o. Scoala am facut-o aici in sat. Am lucrat timp de 10 ani ca mecanizator, adica tractorist.
Inainte de a lucra ca tractorist, am fost angajat la CAP vreo 17 ani. Am stropit via cu pompa, am tras sapa pana mi-au plesnit palmele, am cules la vie. Am facut toate muncile agricole. In acelasi
timp lucram si acasa, adica in gospodaria proprie, la mine in curte. Pamant nu mai aveam, ca fusese confiscat de comunisti. Nici animale nu aveam voie sa crestem . Veneau si faceau controale.
A fost o perioada grea de tot.
Moara lui Nuca Stefan
Dupa varsta de 40 de ani am inceput sa fac moara. Ma apucasem de ea mai din timp, mai precis din 1988. M-am apucat sa o construiesc, pentru ca stateam mereu cu gandul la ea, vedeam mereu ca in vis, cum lucra tatal meu, pe vremuri, la moara. La o varsta oarecare am visat cum trebuie sa fac moara. A fost asa, nu pot explica, o chemare puternica, care nu mi-a dat pace pana nu am terminat-o de facut, cu toate cele ale ei.
Mereu intrebam pe tatal meu cum sa fac, iar el zicea: ,, Lasa moara nu mai munci, ca timpurile sunt grele”. El era bolnav, si probabil si din cauza asta spunea asa. Tata, Dumnezeu sa-l ierte, trebuia sa aiba acum 84 de ani(n.a.- in 2006) . Era nascut in 1922.
Imi spunea – ,, O sa te imbolnavesti si tu , mai bine lasa gandul asta”. Nu m-am lasat pana nu am facut-o. M-au ajutat la inceput, de la asociatie, adica de la C.A.P., mai ales domnul Dobrescu, care era director. Mi-a dat cativa oameni, si munceau cu mine la constructia morii. Au zis sa facem o moara pentru C.A.P.. Nu era pentru mine, eu am fost initiatorul care sa inceapa constructia morii.
De la un timp au inceput sa faca haz de mine. Ziceau: cu ce-o sa man eu moara ca apa nu-i, ca unul din ei va fi director, altul ca va fi cantaragiu, dar si alte glume cu care ma jigneau mereu.
Mie imi place gluma, dar nu astfel de gluma, cum faceau ei pe seama mea si a lucrului meu. Intr-o zi le-am spus: mai oameni buni, vreti sa ma ajutati, ajutati-ma, daca nu, lasati-ma in pace, ca am sa o fac singur. Incet, incet eu o sa o fac. Ca o sa fie muzeu , ce o fi, eu o fac moara asta, nu ma las.
Si uite ca am facut-o, si multumim Lui Dumnezeu ca merge si da rezultate. A fost pe placul meu.
Dumnezeu a intors iarasi lucrurile si regimul s-a schimbat, si am reusit sa fac moara asa cum am dorit eu.
Construirea santului de aductiune al apei, la roata morii
Cum am inceput, ca sa zic asa? Prima data am facut canalul de deviere al apei, in aval, la distanta de 500 de metri fata de moara. Canalul are 1,5 metri adancime, si latimea de 1 metru.
Canalul asta l-am sapat la harlet. M-a mai ajutat nasul meu, Ionel Anastase, si un frate de-al meu, Nuca Dumitru. Ei m-au ajutat incontinuu, pana am terminat moara. Am lucrat cam un an si jumatate la acest sant. Munca, foarte, foarte grea. Numai si numai la harlet. Cel mai greu era ca veneau zapoarele, adica apa multa, venea si astupa tot ce sapam eu. Eu iar destupam, apa iar venea, si tot asa. De aceea a durat asa de mult. Mai apoi, eu am plantat salcii, ca sa mai opreasca din zapoare. Am facut munca de fadroma, vai de viata mea. Nu puteam sa dorm nici noaptea de oboseala si de chinul care il aveam. Dar am facut-o, nu m-am lasat. Cum spuneam, intai am facut
santul, apoi cladirea in care este moara si mecanismul ei cu tot ce este acolo inauntru montat. Era un cetatean din, sat il cheama Vasile Laban. E decedat acum, Dumnezeu sa-l ierte. Cu el am pus la punct mecanismul morii. Cladirea era fara usi, fara geamuri, vai de pielea noastra, numai noi stim cum am montat toata minunea aia acolo.
Roata morii, cu cofe din metal
Roata morii, pe care cade apa, si care pune in miscare tot mecanismul, am scos-o din pamant, numai la cazma. Am scos pamantul dimprejurul ei. Era ingropata toata, la 5 metri sub pamant. Culcata acolo.
Tata mi-a spus de lucrul asta , si intr-adevar asa a fost. Roata era in acel loc, sub pamant.
Roata, are pe partea frontala exterioara, cofe din metal. Cofele, sunt cupele de pe marginea rotii, in care cade apa.
Cand nu mai vreau sa curga apa, catre roata cu cofe, deviez cursul apei cu un capac(capac-n.a.), un disc de la tractor , mai precis cu un disc de discuit. Cu el deviez apa in jos, lateral, pe un alt canal, care ocoleste moara. Si tot cu acest disc, schimb iar cursul apei, catre roata cu cofe. Discul il invelesc cu pasla, ca sa etanseze foarte bine canalul, in locul unde pun discul. Din loc in loc, am infipt pe canalul principal niste furtune de cauciuc, groase, din acelea care sunt folosite la rezervoarele pentru combustibil. Cu ele, daca vreau, pot sa irig prin cadere, gradina pe care o am de-a lungul canalului.
Fiecare furtun are la capat cate un dop, pe care il scot cand vreau sa irig pamantul.
Dupa ce am scos roata, i-am facut crucile, adica bratele rotii, din lemn de stejar. Am montat-o pe loc in picioare, acolo unde am descoperit-o. Roata cu cofe, am ancorat-o, am legat-o bine, asa, am bagat traversele, adica crucile, le-am montat lateral, cu lemn de stejar si in suruburi. Roata morii are diametrul de 4,5 metri.
Am facut 8 cruci din alea, de care va spuneam inainte, dupa care am saltat-o cu vinciul(n.a.- mecanism pentru ridicarea greutatilor mari, la inaltimi mici), pana la nivelul axului, in stanga si in dreapta. Suportii, pe care sta sprijinit valul rotii, se numesc perne.
Roata are un ax principal, acela gros. Val, se numeste. Valul si pernele se fac din lemn de stejar.
Valul are cam 5 metri lungime si vreo 40 de cm in diametru. Din fiecare capat al valului, se baga cate o bucata de fier, adica cate un ax, de 2 metri lungime fiecare.
Axul de metal are in jur de 10 centimetri grosime. Axul l-au facut fierarii, de aici din sat. De montat, l-am montat eu, pentru ca si inainte morarii montau axul singuri. Nu este greu. Ei erau specialistii, ca sa zic asa.
Axul care intra in moara, e prins pe val, prin capatul lui, care este patrat. I-am pus o pana cioplita patrat, l-am bagat in val si l-am prins in 2 cercuri de metal. Apoi l-am fixat strins in val, la centrul valului.
Cercurile sunt stranse, pe urma, foarte bine in suruburi. Axul, intra in moara.
Mecanismul de antrenare al pietrei de moara
Nuca Stefan ne da informatii despre mecanismul de punere in miscare al pietrei de moara, mecanism format din urmatoarele piese: schidar, felinar, schiner si palet. Denumirile pe care Nuca Stefan le da pieselor componente, sunt, din cate spune acesta, locale, pe care le foloseau toti morarii din zona, inclusiv cei din Valea Morilor, de pe raul Telita.
Inauntru, in moara, este un schidar, adica roata mare a mecanismului. E facut din fier .
Schidarul de la moara mea este adus din Rusia, de oameni necunoscuti, si a fost folosit mai inainte, pe la alte mori de pe Valea Lodzovei. Eu l-am luat, l-am reparat, adica i-am pus masele noi, din salcam, si apoi l-am montat la moara mea.
Tatal meu, cand traia, mi-a spus sa pun schidarul jos, pe pamant, sa intru in mijlocul lui, sa iau masura din-untru, cu un capac din carton. Dupa aceea sa ies in afara, cu alt capac, si sa iau masura de din-afara. Si am iesit cu cifra exacta, cu masurile exacte.
Schidarul pune in functiune alta roata cu dinti, ii spune felinar, ca pe timpuri.
Felinarul l-am facut dupa masurile schidarului.
Cu masurile felinarului am mers la frezor, si frezorul a facut dupa ele capacul(capac-n.a.) de sus si capacul de jos. Un capac este plin, cel mare. Celalalt, mai mic, seamana cu o roata de caruta fara spite.
Frezorul, a sudat capacele, la o distanta de 30 centimetri, unul de altul, printr-un ax din fier.
Felinarul are inclinatie conica ( n.a.- tronconic), si e facut numai din fier. De jur imprejurul capacelor, de sus si de jos, frezorul a sudat 10 bare din fier, groase de 2,5 centimetri, fiecare .
Felinarul pune in miscare piatra, cu ajutorul schinerului.
Schinerul este un ax, care are in capat un palet. Paletul, intra in degajarea facuta in interiorul pietrei de moara, de deasupra, si o pune in miscare. Piatra de jos sta pe loc, numai cea de deasupra se misca.
Tata mi-a explicat cum sa fac toate lucrurile astea.
Ulucii, pe unde curge apa care cade pe cofele rotii de moara, sunt facuti din niste burlane mari, din aluminiu. Le am de la cineva, de pe la fermele astea. Probabil erau folosite la aerisirea cladirilor, ma gandesc eu. Le-am luat, le-am taiat si le-am facut asa cum se vad acum, ca niste uluci.
Piatra pentru macinat
Judetul Tulcea, detine un bogat complex de tipuri de piatra, utilizata in : constructia de locuinte, pavarea drumurilor, lucrari de ornamentare a constructiilor, industria metalurgica(calcarul), diguri pentru protectie, etc.
Din pacate, lacomia, si nerespectarea refacerii ecologice a zonelor exploatate, asa cum prevede orice contract de concesiune al carierelor, au mutilat si mutileaza, pentru totdeauna, locuri cu adevarat unice si irepetabile pe teritoriul judetului, al tarii, si chiar al Europei.
Prin practicarea exploatarii carierelor se imbogatesc cateva persoane, niciodata comunitatea locala, care tot in saracie ramane. Mai mult chiar, datorita exploziilor puternice, panza de apa freatica se retrage in adancime, dispar suprafete insemnate de pasune sau padure, se fisureaza peretii caselor. Datorita camioanelor de mare tonaj, care nu respecta normele de incarcare, admise pentru drumurile judetene sau comunale se distrug principalele drumuri de acces catre localitati.
In plus, comunitatea locala este privata de a mai putea face in zona un turism ecologic, sau de a mai putea vinde produse certificate ecologic, asa cum este in cazul zonelor incluse in reteaua Natura 2000.
Din discutiile purtate pe teren, am aflat ca localnicii nu sunt informati de catre autoritatile locale, despre avantajele pe care le are, includerea unei zone, in reteaua Natura 2000.
In secolul trecut, in zona localitatii Greci se desfasurau activitatea renumiti pietrari italieni, ale caror strabunici, au venit in zona, odata cu construirea podului de la Cernavoda (1890-1895) si a silozului din portul Constanta. Ei au prelucrat piatra dupa metode traditionale.
Putem aminti aici pe: Volpe Barbapito si Bela Salvador (au construit monumentul eroilor din localitatea Greci), Giovani del Pupo (a construit fantana arteziana din localitatea Greci), Alfonso Sachetti (90 de ani inpliniti in 2003), Victor Nasu, Salvatori Dionigi, Bertig Remo, Armanaschi, Santini, Colonezi, Candido, Calitoi (ultimul este roman).
De asemenea, din carierele aflate in zona localitatii Greci, din Muntii Macinului, se extragea piatra foarte buna pentru construirea ,, pietrelor de moara”, cu care se macinau cerealele.
Piatra pentru moara se aducea din localitatea Greci, de pe langa Macin, unde erau pietrari renumiti, dar si piatra buna pentru morarit. Pietrele se faceau rotunde, la un metru si zece centimetri, diametrul si 20-25 centimetri grosime.
Le spuneam Denis Tepe, Harlau, sau Granit. Asa aveam noi denumirile, pentru piatra care o foloseam pentru mori. Piatra, nu trebuie sa se macine in faina, foarte important lucrul asta, ca altfel nu este buna. Din localitatea Greci se aduceau pietrele cu boii sau cu caii.
Pietrele le ridicam cu doua manele, adica doua lemne groase, sau doi dulapi. Patru, cinci insi ridicau in caruta, pe dusumea, o piatra de moara. Piatra avea cam 300 de kile greutate. Un set de doua pietre de moara rezista chiar si douazeci de ani.
Pietrele care macina, le-am montat cu vreo 3-4 oameni. Am pus doi dulapi, si le-am urcat sus pe postament. Le-am asezat incet, incet, la cumpana, si le-am facut probe. Piatra are un rotund in mijlocul ei, o degajare cam cat o caldarusa de cinci litri de apa.
Eu i-am bagat un butucel, i-am daltuit butucelul acela, am bagat axul cu felinar cu tot si se invarte acolo inprejurul butucelului.
Piatra are o degajare daltuita in ea, iar felinarul are in capul lui un palete de fier, patrat, care invarteste roata. O piatra se invarte , cea de deasupra, iar a doua sta pe loc, cea de dedesupt.
Distanta intre pietre se regleaza cu o maneta, adica este o punte supt axul de la felinar, care salta piatra in sus, sau o coboara in jos. Capatul de jos al manetei, este infiletat pe un surub de 25 mm diametru. Prin rotirea manetei la stanga sau la dreapta, piatra de deasupra se ridica sau coboara.
In acest fel poti face uruiala cu granulatia mai fina sau mai mare.
Cand stau pe liber, intre cele doua pietre este distanta de 2 centimetri.
De jur imprejurul pietrei sunt 6 cercuri de metal, trei jos si trei sus, late de 10 centimetri. Vesca le spune, ca la ciur, si au rostul sa nu lase sa fuga faina intr-o parte. Cate o vesca pentru fiecare piatra.
Cosul, scuturatorul si sitele
Cosul in care se aduna uruiala, se sprijina pe vesca si pe picioarele de dedesupt. In capul axului felinarului, pana la cos, este alt ax, mai mic, din lemn, care are pe el un scuturator.
Scuturatorul are rolul de a scutura boabele sa cada in mijlocul pietrei. Deasupra pietrelor de macinat este un cos din scandura, in care se toarna boabele de porumb. El este directionat catre mijlocul pietrei. Gura cosului de lemn, in partea de jos, este cam cat fundul la o caldarusa de cinci litri. Aici scuturatorul scutura in continuu, boabele de porumb, ca sa intre in gaura pietrei de macinat. Pe ora, poti macina cam 100 de kg de boabe de porumb. Eu macin si grau. Ca sa separi faina neagra de cea alba iti trebuie sa ai site de diferite marimi, care fac operatiunea de separare.
Inainte oamenii vanturau la mana, afara la vant, boabele de grau sau de porumb, ca sa nu aiba gunoaie. Apoi macinau faina, si o cerneau la ciur de mana.
Sitele se faceau din metal, dar mai inainte, le faceau din sita de matase, facuta de femei in casa, la razboiul de tesut.
Finalizarea construirii morii
Moara a durat cam 4 ani, pana am pus-o la punct.
Tata era bolnav, si dupa ce am facut moara l-am dus sa vada si el minunea. M-a ajutat Vasile Gheorghe, un prieten de-al meu cu masina. Tata cand a vazut moara facuta, a inceput sa planga.
Era foarte bolnav. Noi ne-am dus sa dam drumul la apa, ca sa porneasca moara, si cand ne-am intors el era cazut pe jos, se zbatea sa moara acolo, privind la moara.
A avut o emotie asa de mare, cand a vazut moara facuta dupa atatia ani, ca a cazut jos si a imbratisat pamantul cu amandoua mainile si plangea. Abia , abia l-am putut dezlipi de jos.
In 1991 am scos prima uruiala la moara mea. Dar a mers foarte greu, pentru ca nu era reglata ca lumea. M-am pus cu baiatul meu, Valerica, si am facut-o din nou. Nu m-am lasat pana nu a dat rezultate, asa cum merge in ziua de azi. Mai precis din anul 2005 moara merge asa cum mi-am dorit eu. Acum sunt foarte multumit de ea. De doua ori am refacut-o. Erau oameni rai, care imi furau materiale, mi-au stricat gardul, am avut mult de suferit. Din invidie, din rautate, din ce-o fi, nu stiu, dar uite ca imi stricau munca mea. Mi-au luat materialul de pe ea, de pe casa morii. Odata s-a rupt axul morii care este din fier, gros cat mana. Nu-mi venea sa cred ca se poate rupe fier asa gros. Axul care s-a rupt, era si este si acum, de la o punte de remorca de tractor, de fata sau de spate. Sunt la fel. Baiatul meu Valerica m-a ajutat foarte mult, el a fost practic cel mai de nadejde, in toata dorinta mea de a face moara.
Probleme aparute in exploatarea morii
Dupa ce am terminat moara, am venit cu sotia, sa ii arat ce minune am facut. Si in noaptea aia a venit un zapor(apa mare-n.a.), de am zis ca ne ia cu moara cu tot. S-a umplut ceairul, moara, totul era plin de apa. Am iesit cu lanterna afara, era intuneric bezna, si am fugit sus la coasta, unde am stat cu pelerina pe noi pana s-a oprit ploaia, si apoi ne-am intors in moara.
Ne gandeam ca moara s-a dus la vale, ca nu a mai ramas nimic din ea. Dar multumim Lui Dumnezeu, nu a fost asa.
Am mai patit odata la fel cand am ramas cu baiatul meu Valerica, peste noapte la moara. Dormeam in pat deja, amandoi, si apa o navalit prin perete, peste noi. Apa avea un metru in moara. Era infricosator. Noroc ca aveam lanterna. Urla apa pe toate vaile, de te lua groaza. Ziceai ca vine potopul. Ne gindeam sa iesim prin acoperis, afara, sa scoatem tigla, si sa fugim pe coasta.
Pe usa nu puteai iesi din cauza apei care era pana la brau. Mereu noaptea s-a intamplat zaporul mare.
De trei ori am patit acest necaz noaptea. O data a fost ziua, dar mult mai mic, nu se poate compara cu cele intamplate noaptea. Asta s-a intamplat pana au crescut salciile, pe care le-am plantat unde stiam eu ca sunt probleme. De atunci, multumim Lui Dumnezeu, nu au mai fost asa zapoare mari, dar tot vine apa cand ploua puternic.
In locul in care am deviat cursul de apa al Lodzovei, mai in aval cu 500 de metri, am batut niste bucati de fier, si niste pari din stejar, pari, cum spunem noi taraneste.
Am mai ingropat si niste spalieri (stilpi din beton armat-n.a.), i-am legat intre ei cu sarma groasa, am mai pus pamant, am plantat salcii, si asa am intarit dereaua.
Zapoarele mereu veneau si rupeau devierea pe care o facusem eu la inceput, de aceea trebuia neaparat facuta intaritura. Au mai fost zapoare si mereu vor fi, dar nu am mai avut problemele de la inceput.
Am plantat in fiecare primavara si toamna pomi fructiferi, pe pamantul pe care il am aici la moara.
Cu baiatul meu Valerica, vrem sa facem si un gater, pentru taiat lemne. Ne-am mai gandit si la o micro-centrala electrica. Usor, usor, le facem, cu ajutorul Lui Dumnezeu. Trebuie sa prelungim ulucul, prin care curge apa in cofe, cu vreo 5-6 metri, peste roata morii, si sa facem un sistem cam cum este mecanismul de actionare al morii. Apoi cuplam ce dorim sa folosim. Daca taiem lemne, cuplam gaterul, daca vrem curent, cuplam microcentrala electrica. Nu este greu. Toate sa le faci cu dragoste si mai ales cu ajutor de la Dumnezeu.
In prezent moara lui Nuca Stefan macina uruiala din porumb si din grau, dar si faina.
Un articol semnat Valeriu Leonov, cercetator stiintific ( © toate drepturile rezervate)
email: leoetno@ yahoo.com
Fotografii © Valeriu Leonov
