marți, 18 martie 2025
Agentia Descopera Delta Dunarii
Agentia Descopera Delta Dunarii
Agentia Descopera Delta Dunarii
Agentia Descopera Delta Dunarii
Agentia Descopera Delta Dunarii
AcasăLegislatie pescuitProhibitie stiuca 2014 - Oficial ANPA

Prohibitie stiuca 2014 – Oficial ANPA

Urmare  adresei dumneavoastră transmisă prin e – mail şi  înregistrată la Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură cu nr. 1160/21.02.2014 prin care solicitaţi precizări privind perioada de prohibiţie pentru ştiucă, vă comunicăm:

Conform prevederilor Ordinului nr. 83/2014  privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie a resurselor acvatice vii în anul 2014, art. 5,  alin.1,

„fără a aduce atingere prevederilor art. 1 se interzice pescuitul comercial, recreativ/sportiv şi familial al speciilor de peşti şi al altor vieţuitoare acvatice, după cum urmează:
a) ştiuca, începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin până la data de 15 martie inclusiv în perimetrul Rezervaţia Biosferei Delta Dunării şi până la data de 25 martie inclusiv în restul habitatelor piscicole naturale”.

Ştiuca nu poate fi pescuită până la data de 15 martie inclusiv , în perimetrul RBDD şi nici în perioada de prohibiţie generală, respectiv 1 aprilie  –  30 mai inclusiv, iar în zonele   de frontieră în perioada 1 aprilie  – 15 mai inclusiv.

Bucureşti,26.02.2014

Nr. 1160/21.02.2014

ULTIMELE ARTICOLE DIN SECTIUNE

VA RECOMANDAM

8 COMENTARII

  1. In cazul in care sunt amendat ca pescuiesc la stiuca conform carei legi sau articol de lege se intocmeste procesul verbal de contravetie deoarece conform ordinului 83/17-02 2014 cel care stabileste perioada de prohibitie 2014 la stiuca prohibitia s-a incheiat in25 martie 2014?

  2. Pai daca ANPA a emis ordinul, ANPA spune in comunicatul de presa ca nu se pescuieste stiuca pana pe 30 mai inclusiv ce mai vrei Viorele? Da si tu un telefon la ANPA si convinge-te care-i perioada de prohibitie la stiuca.
    Pentru mine este f clar: Anpa spune ca nu se pescuieste, apoi nu se pescuieste. Amenzile se dau dupa de spune ANPA nu dupa cum interpreteaza unul sau altul legea. Fire domolite pana pe 30 mai inclusiv va doresc!

  3. Ordinul nr. 83/2014 privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a
    zonelor de protecţie a resurselor acvatice vii în anul 2014
    Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 116 din 17.02.2014.
    SECŢIUNEA 1
    Zone şi perioade de prohibiţie
    Art. 1. –
    (1) Se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al
    oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale,
    pe o durată de 60 de zile, în perioada 1 aprilie-30 mai inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de
    stat, inclusiv Golful Musura, pe o durată de 45 de zile, în perioada 1 aprilie-15 mai inclusiv, cu excepţiile
    prevăzute în prezentul ordin.
    SECŢIUNEA a 2-a
    Specii şi perioade de prohibiţie
    Art. 5. –
    (1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 1 se interzice pescuitul comercial, recreativ/sportiv şi familial al speciilor de peşti şi al altor vieţuitoare acvatice, după cum urmează:
    a) ştiuca, începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin până la data de 15 martie inclusiv în
    perimetrul Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării” şi până la data de 25 martie inclusiv în restul habitatelor
    piscicole naturale;

    Articolul 1, din Sectiunea 1,precizează zone și perioade de prohibiție, cu excepțiile prevăzute în prezentul ordin, adică :
    Articolul 5, aliniatul 1, din Secțiunea 2, spune că fară a aduce atingere prevederilor art. 1, adică fară a ne atinge de aceste prevederi ( ca excepție), se stabilește prohibiția pe specii și perioade , printre care și la știucă. .Nu e nimic complicat. Fire întinse vă doresc !

  4. Dreptate ai , imputitii astia de braconieri oricum sant pe felie cu AJVPS si noua ne ia 130 lei pe an abonament, dar cand ti-i lumea mai draga si poti sa prinzi si tu ceva,e prohibitie…Sa va ia d***u de imputiti ca nu a-ti mai schimbat nici o dala de pe tot oltu decand a plecat CEAUSESCU, dar bani vreti sa va dam si daca ne plimbam cu masina pe langa olt…SA VA FIE RUSINE…IAR PENTRU BRACONIERI AM UN MESAJ …SA VA ARDA CU AMENZI IN P..A MEA SI SA VA ARUNCE IN APA DUPA CARE SA VA SCOATA CU HÂTA AFARA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Descopera Delta Dunarii

ARTICOLE RECENTE

Complex lacustru Roşu-Puiu

Complexul lacustru Roşu – Puiu

0
Situat în județul Tulcea, pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării, acest complex acvatic este delimitat de:Vest: Canalul Crișan - Caraorman și grindul Caraorman; ...

RECOMANDAM