Descopera Delta Dunarii

Toamna în Delta Dunării

Toamna în Delta Dunării (septembrie, octombrie, noiembrie) este una dintre cele mai plăcute perioade pentru vizită: temperaturile scad treptat, este mai liniște decât vara, lumina este excelentă pentru fotografie, iar migrația de toamnă aduce multă mișcare pe apă și în zonele deschise.

Cum este toamna în Delta Dunării?

Toamna, Delta intră într-un ritm mai calm: zilele sunt încă bune în septembrie, în octombrie devine mai răcoare, iar în noiembrie se simte deja toamna târzie. Diminețile și serile sunt mai reci, iar vântul poate influența excursiile pe lacuri; canalele înguste sunt fiind mai adăpostite.

Este o perioadă foarte bună pentru plimbări cu barca, observarea păsărilor și fotografie. În septembrie ai încă “vibe” de vară, în octombrie peisajul capătă nuanțe de toamnă, iar în noiembrie apar tot mai multe păsări de sezon rece. În plus, toamna este apreciată și de pescari, pentru că temperaturile sunt mai suportabile decât în plin sezon de vară.

De ce să vizitezi Delta Dunării toamna?

Toamna găsești mai puțină aglomerație decât vara, iar excursiile sunt mai confortabile datorită temperaturilor mai blânde. Pentru fotografie, răsăritul și apusul oferă lumină „moale”, iar diminețile pot aduce ceață și cadre spectaculoase.

Este și o perioadă foarte bună pentru birdwatching: migrația de toamnă înseamnă mișcare, iar spre final de toamnă apar tot mai des gâște, rațe și lebede. Dacă vrei liniște maximă, alege zilele din timpul săptămânii și plecări matinale.

Toamna pe luni în Delta Dunării

  • Septembrie – încă cald, mai liniște, foarte bun pentru barcă, foto și pescuit
  • Octombrie – răcoare plăcută, culori de toamnă, birdwatching interesant
  • Noiembrie – toamnă târzie, liniște multă, păsări de sezon rece

Ce păsări, animale și plante poți vedea toamna în Delta Dunării

Exemple (toamna: septembrie–noiembrie)
Păsări (exemple):
pelican comun, pelican creț, cormoran mare, cormoran mic, stârc cenușiu, stârc roșu, stârc de noapte, egreta mare, egreta mică, lopătar (mai ales la început de toamnă), lișiță, rațe (diverse), gâște (diverse), lebede (mai ales spre finalul toamnei), pescăruși (diverse), codalb
Animale (exemple):
vidră (Lutra lutra), șacal auriu (Canis aureus), mistreț (Sus scrofa), vulpe,
țestoasă de baltă (mai ales la început de toamnă, în zilele calde), amfibieni (diverși)
Plante (exemple):
stuf (matur), papură, sălcii (frunziș în schimbare / căzut spre final),
brădiș, ciulin de baltă (în funcție de zonă), vegetație acvatică în retragere treptată (spre noiembrie)

Galerie fotografii Toamna în Delta Dunării

Descopera Delta Dunarii
ULTIMELE ARTICOLE DIN SECTIUNE

VA RECOMANDAM

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Descopera Delta Dunarii

ARTICOLE RECENTE

Caras Carassius auratus gibelio

Pescuit la caras în Delta Dunării: Tehnici și localizare

2
Carasul (Carassius carassius) este una dintre speciile cele mai abundente și accesibile în Delta Dunării – un pește pasnic, rezistent și activ, care oferă...

RECOMANDAM