Este dimineața și ne pregătim să plecăm la pescuit. Totul este învăluit în ceață în această dimineață, cu contururi difuze și un aer proaspăt care umple plămânii. Atmosfera este una de calm total, ca și cum întreaga lume ar fi adormită.
Ne urcăm în barcă, iar zgomotul motorului sparge tăcerea dimineții, răsunând ușor în aerul rece.
Trecem ușor pe lângă bărcile pline de pescari pregătiți pentru marea captură. Ne salutăm discret, și în mintea fiecăruia cred că stă întrebarea: „unde se duce?” Însă, fiecare barcă are drumul ei, un loc secret unde stă ascunsă știuca sau crapul.
Pe măsură ce ne îndreptăm spre lacuri, ceața începe să se ridice încet, dezvăluind un peisaj de o frumusețe liniștită. Trecem prin canale înguste străjuite de stuf și acoperite de sălcii bătrâne. Suntem înconjurați de ape calme și de un peisaj în care natura începe să se trezească.
Din loc în loc ne întâlnim cu pescarii comerciali, încă învăluiți în ceață care își scutură sculele de pescuit în speranța unei zile norocoase, plină de capturi.
Ne continuăm drumul către locul nostru secret de pescuit, iar soarele începe să se ridice încet, învingând treptat ceața. Pe măsură ce razele sale pătrund prin stratul de ceață, peisajul se dezvăluie din ce în ce mai clar, iar apa începe să capete strălucire sub lumina caldă.
Ceața se risipește ușor risipind magia unei dimineți perfecte de septembrie în Delta Dunării. Parcă îmi pare rău că s-a consumat acest moment de liniște și mister, însă chiar și fără ceața dimineții, Delta continuă să-mi ofere peisaje și emoții unice. Delta nu se vizitează, Delta se trăiește!
