Ordinul nr. 83/2014 privind prohibitia pescuitului pentru anul 2014 reglementeaza masuri de prohibitie pentru pescuitul in scop comercial, recreativ/sportiv si familial al oricaror specii de pesti, crustacee, moluste si al altor vietuitoare acvatice in habitatele piscicole naturale, pe o durata de 60 de zile, în perioada 1 aprilie-30 mai inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, inclusiv Golful Musura, pe o durată de 45 de zile, în perioada 1 aprilie-15 mai inclusiv, cu excepţiile prevăzute în prezentul ordin. (Art.1)
În Complexul Razim-Sinoe şi lacurile litorale se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial şi recreativ/sportiv al oricăror specii de peşti şi alte vieţuitoare acvatice, pe o durată de 90 de zile, în perioada 1 aprilie-29 iunie inclusiv.
„Art. 5. (1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 1 se interzice pescuitul comercial, recreativ/sportiv şi familial al speciilor de peşti şi al altor vieţuitoare acvatice, după cum urmează:
Stiuca, începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin până la data de 15 martie inclusiv în perimetrul Rezervaţia Biosferei “Delta Dunării” şi până la data de 25 martie inclusiv în restul habitatelor piscicole naturale”
Din prevederile proiectului de Ordinului privind prohibitia pescuitului in scop comercial si familial al scrumbiei de Dunare, aceasta se stabileste pe sectoare, astfel (Art. 6):
a) pe sectorul de Dunăre şi braţele sale, de la Marea Neagră până la Ceatal Chilia, Mm 43, pe o durată de 10 zile, în perioada 18 aprilie – 27 aprilie inclusiv;
b) pe sectorul de Dunăre şi braţele sale, de la Ceatal Chilia, Mm 43, până la Vadul Oii, km 238, pe o durată de 21 de zile, în perioada 21 aprilie – 11 mai inclusiv;
c) pe sectorul de Dunăre şi braţele sale, de la Vadul Oii, km 238, până la Gura Timocului, km 845,6, pe o durată de 30 de zile, în perioada 5 mai-4 iunie inclusiv;
d) în conformitate cu prevederile legale în vigoare în perimetrul Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării” se admite pescuitul în scop familial al scrumbiei folosind maximum 2 setci în perioada 7-16 aprilie inclusiv;
e) în sezonul de pescuit la scrumbie capturile accidentale de ciprinide asiatice (sânger, novac, cosaş) se pot reţine în vederea valorificării.
Tinand seama de prevederile Ordinului ministrului agriculturii si dezvoltarii rurale nr. 449/2008 privind caracteristicile tehnice, conditiile de folosire a uneltelor admise la pescuitul comercial si metodele de pescuit comercial in apele maritime si continentale, cu modificarile si completarile ulterioare, Ordinul privind prohibitia pescuitului in anul 2014 interzice:
– folosirea năvoadelor în delta şi în lunca inundabilă a Dunării, în complexul Razim-Sinoe şi în celelalte lacuri litorale, pe o durată de 183 de zile, în perioada 1 aprilie – 30 septembrie inclusiv.
– folosirea uneltelor de pescuit de tip setcă în bălţile, lacurile, gârlele şi canalele de pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, în perioada 1 aprilie – 30 septembrie inclusiv.
– folosirea uneltelor de pescuit de tip setcă în complexul Razim-Sinoe şi în celelalte lacuri litorale, tot timpul anului.
Ordinul privind prohibitia pescuitului in 2014 prevede ca dimensiunile minime ale pestilor si ale altor vietuitoare acvatice vii care pot fi pescuite sa fie conforme cu cele aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii si dezvoltarii rurale nr. 342/2008 privind dimensiunile minime individuale ale resurselor acvatice vii din domeniul public al statului, pe specii, care pot fi capturate din mediul acvatic.
Actualizat la data de 18.02.2014