Salau – Stizostedion lucioperca

Șalaului îi plac apele limpezi, unde poate vizualiza cu ușurință prada. În apele curgătoare, locurile ideale sunt cele unde se întâlnesc curentii puternici cu apele liniștite, cunoscute sub numele de „ape de despărțire”. Șalaul va căuta mereu în zona delimitată de curentii cu viteze diferite, zone create chiar de obstacole naturale sau artificiale (copaci căzuți, rădăcini, stânci, margini de gropi, baraje de control, etc.).

Se hrănește cu peștișori, raci, râme, etc.

Șalaul prezintă un corp lung aproape cilindric, subțiat mult spre coadă, capul mare, comprimat lateral, gura largă cu deschidere oblică, în jos, ajungând până înapoia ochilor. Are dinți ascuțiți, cu câte doi colți puternici pe fiecare falca. Aripile de pe spate, dorsalele, sunt mari, rotunjite și aproape unite. Cele din față, ventralele, au ace, asemănătoare cu cele ale bibanului. Pe spate este verde-cenușiu, din ce în ce mai deschis înspre burtă albă, cu 8-12 dungi închise ce se coboară de pe spate pe laturi. Înotătoarele de pe spinare au dungi și puncte mai închise. Solzii care îl acoperă sunt mici și aspri.

La șalău, emoția este și mai intensă, este un pește pe care rar îl vedem atacând jigurile, iar locurile unde se găsește sunt mult mai greu de identificat. Zonele în care vânează avatul sunt, de obicei, aceleași cu ale șalăului, dar aceasta nu este o regulă. Cel mai important este să găsim praguri în apropierea malului, zone cu nisip, deoarece șalăul adoră nisipul, și să nu uităm de structurile subacvatice (copaci căzuți în apă, pietre, etc.). Dacă am găsit un astfel de loc, să fim siguri că acolo vor fi mereu peștii noștri preferați, așa că trebuie să insistăm, chiar dacă pierdem multe naluci – acesta este farmecul pescuitului, un preț pe care trebuie să-l plătim. Viața merge înainte! După ce avem tot ce ne trebuie, putem lega nalucile. Este foarte important să fim pregătiți cu plastice de diferite dimensiuni, între 6 și 12 cm, în funcție de apetitul peștelui. Culorile trebuie să fie cât mai simple, cele mai eficiente rămân albul, alb sidefat, negru+alb, lemon, verde+gliter.

Tipul nalucii – vă spun sincer că cele mai bune au fost gruberele (viermii, twister). Putem achiziționa diverse mărci, dar cele mai versatile rămân Mister Twister, deoarece rezistă mai mult timp și nu se rup în momentul în care le bagăm în jig. Trebuie să căutăm magazine care vând produse la prețuri reale, deoarece diferențele de preț pot fi mari, așa că trebuie să fim atenți, altfel vom pierde foarte multe naluci. Jigurile trebuie să fie cât mai grele, având în vedere că avem de-a face cu o apă agitată, plină de bulboane și curenti puternici. Greutățile trebuie să fie cuprinse între 17 și 24 de grame. Este foarte important să găsim jiguri cu cârlige foarte bine ascuțite, pentru a asigura o înțepare promptă.

După ce ne-am pregătit, putem merge și pe balta, unde lucrurile sunt diferite: liniște, pace, noi și emoția noastră, peștele și apa, poate chiar și o bere, deoarece pe malul garlei este permis.

Deci, lansez…, nu trag brusc, ci aștept ca nalucile să ajungă pe fundul apei, apoi imprimăm mișcarea „în dinti de fierastrau”. Pe ape curgătoare va fi un pic mai dificil – trebuie să lăsăm nalucile să evolueze paralel cu malul, adică să le lăsăm puțin duse de curent. Putem imprimă mișcarea nalucii în două feluri: fie cu ajutorul lansetei, cu mișcări sus-jos, fie direct din mulineta, recuperând 2-3 metri, apoi așteptând ca nalucile să ajungă pe fundul apei, și repetând procedeul. Este foarte simplu, dar în realitate nu este chiar atât de ușor, acolo trebuie să ne adaptăm, astfel că improvizațiile sunt arma secretă a pescarului. Nu uitați să vă bazați foarte mult pe instinctul vostru, faceți așa cum vă dictează sufletul, acolo pe balta totul va fi altfel. Când simțiți ceva neobișnuit în lansetă, o oprire bruscă a nalucii, o piedică bruscă, orice vi se pare suspect, înțepați imediat, altfel veți pierde șansa. Dar de multe ori, șalaul din ape curgătoare este mai violent decât fratele său din câmpie sau din lacuri, iar trasătura lui va fi atât de rapidă și violentă încât nu veți mai avea timp să înțepați, peștele se va agăța singur în cârligul jigului. Pe lângă jiguri, am avut rezultate foarte bune și cu voblere, în special seara. Cel mai bun vobler cu care am pescuit rămâne Rapala HuskyJerk de 11 cm, sau orice altceva asemănător, important este să fie de calitate.

O altă tehnică interesantă de prins șalaul am văzut-o acum câțiva ani în Delta, în zona Gorgova. Aparent nu are legătură cu spiningul, dar dacă stăm să ne gândim, se aseamănă foarte mult cu o tehnică specifică americană numită drop shot, și să vedem de ce. Avem nevoie de o simplă „teavă” (vârful lansetei) de cel puțin 4 metri și o acțiune peste 30 grame, un fir corespunzător, de preferat din textile, la capătul firului un plumb fix de 30-50 grame, un cârlig montat ceva mai sus de plumb cu un baboi viu prins de el, o barcă, o ancoră și locuri bune de pescuit. Tehnica este simplă, trebuie să ne așezăm cu barca foarte aproape de un prag plin cu șalai, să lansăm chiar imediat după prag sau pe el, și cu mișcări foarte fine sus-jos, astfel încât montura să rămână pe loc, să imprimăm pestișorului un fel de unduire în apă, iar șalaul va fi impresionat de această mișcare. Astfel, nu mai rămâne decât să ajungeți acolo.

„Salaul cum il pescuim” – material de Mihalache M.

Articolul Salaul – Stizostedion lucioperca a fost actualizat in martie 2024