Scurtam orizontul prin teleobiectiv cand zaresc o pata mica si albastra pe malul marii, culoare ce nu prea se pupa cu cromatica peisajului. Eram pe mare in barca si inaintam dinspre Ciotica ( o pescarie abandonata de la hotarele Sacalin-ului) catre Zatoane. Inaintand, pata albastra ia conturul unui cort. Un tip ne face cu mana. Tragem aproape de mal, atat cat permite inaintarea barcii.
– Salutare, va duceti dupa pasari? Am vazut foarte multe pe drum, mai ales aproape de Perisor. Am vazut si vreo 5 sacali.
Nebarbierit, cu o palarie de paie in cap cu pantaloni si tricou rupte pe alocuri, tipul asta aducea cu un veritabil Robinson Crusoe. Mi-am dat seama ca era unul dintre acei “aventurieri” ce parcurg pe jos dintr-o pasiune dusa la extrem zeci de km.
– Salut! Ce este cu tine aici? De unde vii?
– Am plecat acum patru zile din Vadu (judetul Constanta) si ma indrept catre Sf. Gheorghe. Acolo ma opresc.
Poate ca nu va dati seama dar omul asta a parcurs singur peste 100 de km pe malul marii, prin salbaticie, inconjurat de animale salbatice, tantarime, traversand canale ce se varsa in mare, preparandu-si singur hrana iar de apa potabila nu mai spun decat:
– Nu aveti niste apa sa-mi dati si mie?
I-am plasat doi litri de apa, ne-a multumit frumos, am mai schimbat doua, trei vorbe si luandu-ne ramas bun am plecat cu barca grabindu-ne catre locul de fotografiat.
La intoarcere, am cautat cortul dar nu mai era. Mergand pe firul plajei l-am gasit, la vreo patru km. de locul unde campase, mergand cu rucsacul in spate catre punctul terminus al calatoriei sale. Iar ne-am oprit la o vorba cu el pentru ca ceea ce facea el mi s-a parut extraordinar.
– Banuiesc ca nu vrei in barca sa te ducem la Sf. Gheorghe.
– Nu vreau, merg pe jos. Spuse el zambind. Am mai facut trasee de astea, sunt obisnuit. Am fost pe jos pana la Sulina din Sfantu Gheorghe, in Letea. Sunt din Resita si am calatorit mult pe jos. Ati gasit pasari?
– Am gasit multe! Dar de ce calatoresti singur?
– Apoi, am mai incercat cu unul altul, dar nu tin ritmul, se accidenteaza, isi scrantesc gleznele, obosesc si trebuie sa am grija de ei. Asa ca am hotarat sa nu mai iau pe nimeni ca mai mult ma incurca.
I-am mai plasat si restul de apa ce-l aveam in barca si ne-am luat la revedere.
Imi pare rau ca nu l-am intrebat cum il cheama. Mi s-a parut stupid sa-l intreb daca isi publica pe undeva impresiile si fotografiile din aventurile lui. Sper ca odata sa se regaseasca in aceste cuvinte si sa putem conversa mai mult despre aventurile lui extreme din Delta Dunarii.
Fotografiile sunt facute de colegul de barca Romeo Huidu
 … Continue reading →){kind=link}
Cred poate este un test de personalitate, un mod de recluziune introspectiva si extragere din cotidian, trebuie sa ai tarie sa rupi legaturile cu lumea civilizata si confortul pe care ti-l ofera…pare a fi un fel de nebunie, dar acum cateva mii de ani eram uneori cu tribul, uneori cam singurei….este o intoarcere la singuratatea primordiala
Am avut si eu aventuri de genul acesta si nu o data. Dar erau aventuri in echipa.
Sa fii singur, sa dormi singur, sa faci focul seara singur… e greu.
Am ajuns la concluzia (in timp, evident :))) ca nu e prea bine sa judeci pe ceilalti numai dupa propriile standarde. Tipul putea fi complet zuzu sau un mare filozof, sau pur si simplu un om care are o pasiune, iubeste singuratatea si natura si atat.
Oricum, e un om care face altceva decat altii.
Asa dupa poze, el pare cam dus…. dar cine stie…….?!
As vrea sa am curajul lui totusi.
🙂 sa stii ca nu a dat semne de „slabiciune” atunci cand am discutat cu el. Da, poate un dram de nebunie iti trebuie pentru o asemenea aventura. Imi aduc aminte ca si eu faceam tot felul de iesiri la limitele normalului. A trecut ceva timp de atunci, poate de aceea consider acum aventura resiteanului la limita normalului. Oricum, il admir si il respect.
Trebuie sa fii un pic psihopupu sa faci asa ceva. Cum statea el fara apa ? Hai ca de mancare mai gasesti, un peste ceva…Sigur nu era vreo echipa de la Discovery pe undeva pe acolo ? 😀
Apa? Cum de unde? Din delta, din canalele ce se varsa in mare. Dar oricum cred ca-i era dor de ceva apa imbuteliata. Oricum, parerea mea este ca pasiunea lui de a merge pe jos a cam dus-o la limita extrema.
Frumos…