O cascada in munti este ceva obisnuit. Dar nu si in Muntii Macinului, un tinut secat de ape, unde numai zapada mai poate crea pentru putin timp un spectacol asa de frumos. Cand Valeriu Leonov ne-a trimis fotografiile insotite de cateva cuvinte am inteles raritatea acestora.
Unica in Dobrogea ca dimensiune, cascada se formeaza in perioada topirii zapezii si are o viata destul de scurta. Ascunsa de cararile omului, poti ajunge la ea numai daca esti insotit de un cunoscator al fenomenului.
Drumul este greoi, ai mult de mers prin pamantul imbibat cu apa, ai de urcat printre stanci alunecoase si taioase, treci peste portiuni de gheata si … iata ca ai ajuns.
„Am ajuns acolo foarte greu, deoarece pamantul mustea de apa, iar lichenii umezi de pe stanci alunecau mai ceva ca gheata. A trebuit sa urc in ciorapi pe stanci ca sa ajung la cascada. Mi-au inghetat picoarele bine de tot, dar m-am gandit ca cine stie cand voi mai prinde acest efect minunat. Pentru Dobrogea cascada este exceptionala, comparativ cu muntii insa e una obisnuita.”
Zona in care s-au facut pozele se numeste Cheile Chediului.Este una dintre cele mai frumoase(spectaculoase) zone din muntii Macinului.Acolo primavara se formeaza cascade mai mici si mai mari ,in urma topirii zapezii de pe versant.
Muntii Macinului sunt foarte frumosi, cu zone impadurite si cu trasee accesibile tuturor.Merita sa-i vizitati.Ionut-Braila.
F interesant, bine de stiut, poate cine stie …
Asa este. Cine stie, daca avem timp si noroc poate o prindem si noi la anul ce vine.
Alte fotografii din Macin si imprejurimile lui, aici:
http://www.flickr.com/photos/sebastianbleoju/sets/72157623825488837/
Foarte frumoase, felicitari!