Imi place ca pot sa-mi arunc sandalele odata ce ies din curtea pensiunii si pot sa umblu toata vacanta in picioarele goale.
Imi plac oamenii care vin, sau mai bine zis veneau odata in Sfantu Gheoghe, un pic mai boemi.
Imi place plaja, salbatica, aerisita, curata, linistita, un loc perfect de relaxare. Nimeni nu ma streseaza, nu este muzica, nu sunt comercianti, nu am grija copilului ce se joaca nestingherit. Imi place nisipul fin de aici.
Imi place satul ce mai pastreaza cateva coltisoare parca agatate in timp. Luat in ansamblu, este aparte, cu stradutele lui acoperite cu nisip si gospodariile ingrijite.
Imi place ca pot calatori de aici cu barca in nenumarate locuri minunate. Mereu descopar peisaje noi.
Imi place mirosul diminetilor cand o iau usor la pas, printre case, cu lanseta si ma duc sa pescuiesc.
Imi place la nebunie drumul catre plaja, desi uneori mi se pare prea lung.
Dar cel mai mult imi place locul unde Dunarea si Marea se intalnesc. In fiecare an merg pe plaja pana la varsarea Dunarii in Mare. E atata liniste si impacare acolo, asa imi place sa imi imaginez capatul lumii. Sunt norocosi cei care ajung acolo la asfintit….
Pentru toate aceste trairi ma intorc in fiecare an in Sfantu Gheorghe.
Pontonul de la Sfantu Gheorghe. De aici incepe aventura.
Centrul localitatii.
Cum am spus … iubesc stradutele „pavate” cu nisip.
Celebra casa din Sfantu Gheorghe.
Trocariciul.
Drumul catre plaja.
Flori mov, preferatele fetitei mele 🙂
Alternativa la trocarici sau la mersul pe jos pana la plaja.
Dupa micile dune de nisip se afla …..
Plaja din Sfantu Gheorghe
Mergand inspre varsarea Dunarii in mare, plaja salbatica.
