Batranii spun ca pe vremuri era in zona un haiduc pe nume Madem. Nici ei nu-si mai aduc aminte de cand este aceasta legenda, isi aduc aminte cum se jucau cand erau mici pe dealuri si cum improvizau funii ca sa coboare in aceasta grota destul de adanca, sapata de mana omului in granit. ‘ Inainte taica, era tare adanca, acuma nu am mai fost pe acolo ca nu mai pot urca dealul. Erau si niste trepte pe care se putea cobora ceva metrii. Faceam funii lungi, ne legam de mijloc, bateam cativa tarusi si ne coboram in groapa pe rand. Eram copii nebuni. Acolo se ascundea odata haiducul Madem.’ Eram curiosi sa vedem si noi acest loc asa ca am plecat sa-l descoperim.
Am intrat in comuna Valea Teilor, si am facut la stanga pe un drum de tara. Mergand dupa indicatiile localnicilor, am ajuns la răzor-ul dintre Valea Teilor si Izvoarele. Drumul pe camp este destul de incurcat asa ca mi-a trebuit ceva sa identific acel răzor, de fapt o fasie de pamant nelucrata ce delimiteaza hotarul intre portiunile arabile intre cele 2 localitati. Drumul de pamant, se desfasoara in paralel cu dealul, aparent nu prea inalt. Ei, aici cica se afla locul unde haiducul zonei se ascundea, undeva in varful dealului. Dupa ce a trecut ‘valul’ de praf ridicat in spatele masinii, am evaluat drumul. Hmm simplu am spus ! Haideti ! Am spus eu catre partenerii de drum ! Si .. am plecat singur inarmat cu aparatul foto, ceilalti preferand sa ma astepte la masina.
Inceputul drumului m-a terminat instantaneu, parcurgand cam 800 de metrii pe ogorul proaspat arat, picioarele afundandu-se peste glezne in pamant de parca mergeam printr-o zapada gata sa se topeasca. Niciun nor pe cer, soarele arzator parca imi dadea ciocane in cap, afara erau deja 40 de grade si eu nu-mi luasem apa dupa mine. Dealul era deja mai aproape de mine decat sa ma intorc la masina sa iau apa, asa ca am continuat drumul incepand sa urc. Am zis ca nu parea inalt si nici nu este, dar cu apa curgand pe mine de caldura, cu gura deja uscata, stergand din cand in cand aparatul foto de transpiratie, scotandu-mi ciulinii infipti in talpa (eram in sandale … mare greseala), acuma dealul deja era prea inalt pentru mine! Am ajuns in varf si am inceput sa caut groapa, lucru ce s-a dovedit cam anevoios, iarba fiind destul de inalta, fiindu-mi oarecum teama sa nu dau de ea prin ‘surprindere’ nestiind cat de mare este deschiderea.
Pe drum m-am intalnit cu o testoasa dobrogeana, destul de mare fata de cele intalnite pana acuma.
In varf nu era nimic, asa ca am inceput sa caut pe cealalta parte a dealului si am gasit-o !
La prima vedere pare destul de infricosatoare, cu o panta de coborare aproape de verticala, cu cateva urme de trepte, ceva vegetatie la intrare si probabil cu o intreaga familie de randunici oaspeti ce faceau mare galagie.
Intradevar este sapata in stanca de mana omului se observa clar acest lucru, dar cu ce scop si cand nu am reusit sa aflu.
Cu siguranta nu a fost sapata de haiduc, el doar a folosit-o. Asa ca m-am pus pe fotografiat, avand deasupra capului un soare extrem de arzator ce dadea o lumina prea puternica, reflectandu-se in resturile de granit de culoare deschisa de la intrarea in groapa.
Asa ca posibilitatile de a fotografia au fost destul de restranse tinand cont si de factorii de mediu din jurul obiectivului vizat. Mi-a atras atentia ceva ce pana acuma nu am mai vazut: o lacusta roz!
Cateva cadre si am facut cale intoarsa catre masina gandindu-ma la o sticla de apa bere rece.
La intoarcere m-am intalnit de asta data cu o soparla.
Asta a fost mica calatorie in cautarea gropii lui Madem, o legenda locala cam saraca in informatii. Privind in urma vad si acuma dealul
