Calatorind prin Dobrogea de Nord, ai ocazia sa te simti (strain fiind de aceste meleaguri) parca intr-o alta lume. Peisaje extraordinare ce alterneaza de la paduri dese la zone aproape solunare pe ici colo cu cate un copac ars de soare, ogoare frumos randuite, sate cu gospodarii modeste si de bun gust. O zona cu un potential turistic imens. De stii, aici sunt cei mai vechi munti europeni, muntii Macinului dar si cel mai nou pamant european Delta Dunari. De stii, aici se afla nenumarate rezervatii naturale, monumente istorice, cetati stravechi, manastiri, muzee, case memoriale, biserici unicat … dar toate astea numai de stii. De ce ? Pentru ca degeaba ai auzit de ele, daca nu gasesti calea sa ajungi sa le vezi.
Dar care este problema de fapt ? Ne referim la indicatoarele care sa ne ghideze pe noi turistii catre obiective fara sa fie cazul sa oprim de multe ori si sa intrebam in stanga sau in dreapta cum sa ajungem acolo. Indicatoare care de foarte multe ori nu exista, sau daca exista, sunt in ‘unicate’, de mici dimensiuni, de cele mai multe ori ratandu-le fiind ‘camuflate’ undeva pe marginea drumului. O spunem din experienta proprie, de cand am inceput sa strangem informatii si imagini despre ele pentru a le prezenta in site. Nici in acest moment, la aproape 18 luni de la demararea proiectului, din nefericire nu am reusit sa identificam toate locatiile propuse. Pe unele sincer nici nu le-am fi gasit daca nu mergeam insotiti de buni cunoscatori a locurilor, cu oameni ce credeau ca cunosc zona ca’n palma, dar si ei au fost pana la urma depasiti. Este pacat ca nimeni nu se implica sa marcheze obiectivele istorice sau naturale cu cateva indicatoare ceva mai rasarite si mai dese.
De exemplu cetatea Arrubium din Macin : 0 (a se citi zero) indicatoare, te invarti pe stradutele din oras pana gasesti ceva! Ajungand la acel ‘ceva’ trebuie sa te prinzi ca acolo s-a aflat cetatea din pacate. Cetatea Troesmis din Turcoaia : idem. Cetatea Beroe din Ostrov : idem. Cetatea Ibida din Slava Rusa: idem. Si lista continua. Toate acestea sunt puncte marcate ca obiective istorice si turistice pe toate hartile, dar marcate numai pe hartie pentru ca in teren nu le gasesti decat daca esti norocos.
UPDATE (03.11.2009): intre timpul scurs de la vizitarea locatiilor (august 2009) si prezent a aparut un indicator catre cetatea (L)Ibida.
Cetatea Dinogetia, marcata chiar in locul din care se face derivatia la dreapta din sosea, cate obiectiv, la aproximativ 5 km de Garvan mergand inspre Galati. In Garvan nu am gasit indicatoare.
Indicator catre biserica Telita, monument unicat in Romania. La fel si indicatorul. Amplasarea lui lasa de dorit.
Indicator catre cetatea Noviodunum din Isaccea, nu prea mare, dar vizibil.Aici ajuns, nu mai ai niciun dubiu.
Indicator catre Manastirea Macin, cam camuflat, am reusit pe ultimii metrii sa-l descoperim.
Indicator Casa memoriala Panait Cerna. De fapt unul din multele indicatoare de acest gen ce sunt amplasate in localitatea Cerna. Cu siguranta nu ai cum sa ratezi acest obiectiv.
Biserica Sfantul Atanasie, localitatea Niculitel. Indicatorul sau mai bine zis panoul se afla in curtea obiectivului… dar la ce foloseste daca nu ai alte referinte cum sa ajungi la el.
La fel si in cazul Bazilicii Paleocrestine din aceeasi localitate. Indicator amplasat langa obiectiv.
Manastirile Celic Dere, Saon si Cocos au fiecare cateva indicatoare reprezentative
Restul de indicatoare care mai erau, le-am descoperit cu greu, fiind de dimensini mici sau amplasate aiurea, de aceea am ratat pana si fotografierea lor.
Daca v-a placut acest articol va invitam sa lasati un comentariu. Pentru noi, comentariile sunt foarte importante, avand astfel un feedback de la voi. Multumim.