Am primit o intrebare simpla de la Corina: „cum a inceput pasiunea ta pentru delta?”
Asa ca am hotarat sa ma „spovedesc” 🙂 Veti citi o mica poveste a unui „copil” care si-a inceput aventurile sale in Delta inca din anii ’84. O iesire care si-a pus amprenta adanc in sufletul meu, ca un film ce se deruleaza perfect in fata ochilor mei.
Imi amintesc si acum acea zi cand, jucandu-ma in fata blocului cu o gramada de prieteni (ca pe vremuri), a venit tata si mi-a dat vestea ca a luat bilete pentru Delta Dunarii. Asa era la moda in acele vremuri, se mergea cu „bilet” peste tot.
De cum am auzit ca plecam, imediat fanteziile despre acel necunoscut au inceput sa se dezvolte si sa ia amploare. Delta Dunarii, un peisaj ce in mintea mea de copil era ca o jungla salbatica, plina de mistere, ca in pozele de prin carti. Mai prinsesem si cate ceva in zbor de la Teleenciclopedia asa ca imaginea era completa. Este clar pentru toata lumea ca in 5 minute stiau toti prietenii mei de “expeditia” mea in Delta, la care eu eram eroul principal.
Timpul s-a scurs greu pana la „marea plecare”, numaram minutele ramase si impreuna cu prietenii mei de la bloc ne dadeam cu parerea si fabulam despre ce si cum o sa fie pe acolo.
Unde plecam? La Crisan, la casute din camping pentru 4 zile!
Inarmat cu o undita din trestie de zahar (pescar din frageda pruncie) , ca sa prind monstrul din adancurile necunoscute, am coborat din tren la Tulcea. I-am tras imediat pe ai mei catre faleza atras de „mirosul apei” si de uriasele vapoare ancorate. Am ramas fascinat de Dunare, era prima data cand eram atat de aproape de ea.
Ne-am imbarcat pe pasager, lume multa, bagaje multe, agitatie mare. Prima mea calatorie cu vaporul! Prima mea calatorie in Delta Dunarii, in „jungla”, in mister! Degeaba parintii si cativa pasageri draguti de pe vapor incearca sa-mi explice cum sta treaba cu Delta, sa-mi mai calmeze entuziasmul, eu nu si nu. Eram setat pe un cliseu si pe ala il tineam in brate.
Am debarcat dupa patru ore si ceva de navigat, am ajuns la camping si ne-am cazat. Totul era normal la fel ca orice balta la care mergeam cu tata la pescuit. Nimic din ceea ce-mi inchipuiam eu ca o sa fie! Niste casute de lemn, micute, in spatele satului, situate pe marginea unui canal. In rest? Stuf , iarba, nisip, cativa copaci …. Banal ! Un peisaj banal! Nu tu vegetatie luxurianta, canale incuste acoperite de copaci si stuf, nu tu nuferi, nu tu plante agatatoare … nimica. O lume cu mult stuf si pajisti arse de soare. Un sat cu alei prafuite, gospodarii cochete si un magazin cu … nimic in el.
M-am simtit tradat de cartile alea cu poze in care am vazut o alta lume, de emisiunea aia de la Teleenciclopedia.
Parintii si cativa vecini de camping au incearct sa-mi mai indulceasca “suferinta”. Incetul cu incetul m-am acomodat cu noua imagine a Deltei dar si cu mancarea numai din peste (de altfel foarte buna). Ma plimbam prin sat si prin imprejurimi, mi-am facut prieteni noi, admiram giganticele vapoare ce treceau pe Dunare, dadeam la peste in canalul din fata campingului unde faceam si baie. Am vazut si pasari multe, nuferi albi si galbeni. Tin minte ca atunci a fost prima data (si ultima) cand am incercat sa rup un nufar alb, iar mama m-a prins in plina tentativa si mi-a explicat ca cel mai bine pentru acea floare este sa ramana acolo si sa fie admirata de toata lumea.
Totusi, acel loc banal din Delta, campingul din Crisan, satul in ansamblul lui, Dunarea, drumul prafuit ce ducea catre Caraorman, toate astea m-au vrajit. Nu-mi dau seama de ce, dar am simtit ca Delta are un locusor special in inima mea. Si sa nu credeti ca nu eram un copil de la oras neobisnuit cu viata la tara.
Am parasit cu tristete Delta, cu promisiunea tatalui meu ca o sa mai ia bilete pentru Delta. Si-a tinut promisiunea.
Aceasta a fost „scanteia”, de aici a inceput toata pasiunea mea despre Delta, pasiune ce am daruit-o multora de-a lungul timpului, multi prieteni de-ai mei ce m-au insotit in calatoriile in acest loc minunat, unii dintre ei implicandu-se in proiectul info-delta.ro.
Am daruit pasiune si respect pentru acest minunat loc, Delta Dunarii!
….. campingul din Crisan, ce pacat! Dupa revolutia din ’89 a disparut rapid din peisaj, fiind demontat bucata cu bucata.
Foarte frumoasa descrierea, intensa pasiunea! Nu pot decat sa te felicit.
.-= daniela a scris ultimul articol: ne distram la mall =-.
Cred ca asa o sa fac. Vara asta se anunta cel putin interesanta.
Intr-adevar Delta Dunarii este alta lume.Eu sunt din Tulcea asa ca am avut ocazia sa merg in delta de mai multe ori.Dar de abia anul trecut am ajuns la Sfantu Gheorghe cu ocazia Festivalului de film international’Anonimu’.Si chiar s-a meritat si as mai vrea sa mai merg.Foarte multa lume ,printre care si straini,un mare camping in care in fiecare seara de la ora 9 pana noaptea tarziu filme unele foarte bune,altele mai putin.Festivalul a tinut o saptamana.
Am fost si la Sulina,dar parca Sfantu Gheorghe chiar te ajuta sa evadezi,sa uiti de oras,de masinile,de poluare,de galagie,numai mare,plaja ,locul ideal de evadare.!!!Si cred ca vi s-a mai recomnadat si va voi recomnada si eu,dar trebuie sa ajungeti acolo!!
O istorie asemanatoare am avut-o si eu cu marea. Mi-a ramas in suflet pentru totdeauna. Si astazi, daca ma duc la mare indiferent cat de rece e afara trebuie sa „iau” un val. Multi asociaza marea cu distractii, discoteci, zgomot, nebunie. Niciuna din aceste activitati nu ma atrage la mare. E vorba de ea, marea, cu farmecul ei aparte.
Asa ca te inteleg perfect!!!!!
Promit sa ajung si eu in Delta, acest loc minunat.