Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea, în parteneriat cu Primăria orașului Isaccea, Asociația Culturală Tomis și Asociația Pro Noviodunum au organizat duminică, 24 septembrie 2017 un Picnic la Cetatea Noviodunum. Evenimentul a avut scopul de a dezvolta conexiuni și a întări legătura între colectivul de cercetare al Șantierului arheologic Cetatea Noviodunum, comunitate și autoritățile locale.

Proiectul adresează deopotrivă nevoia de a desfășura activități educaționale, cât și de a organiza evenimente culturale în spații alternative, pentru a atrage un nou public, care să înțeleagă ce reprezintă patrimonial cultural, protejarea acestuia și beneficiile pentru comunitatea locală. Totodată, acest demers reprezintă și un semnal de alarmă în ceea ce privește lipsa infrastructurii cultural locale și a spațiilor destinate organizării unor astfel de evenimente. Baza arheologică a Șantierului Arheologic Cetatea Noviodunum, poate găzdui evenimente activități educative și interactive, cu deschidere către copii și publicul adult.
Picnicul și relaxarea în mijlocul naturii este o abordare neconvențională de a utiliza potențialul acestui spațiu din vecinătatra orașului Isaccea, dorind să revitalizeze spiritul cultural al orașului prin programul, și activitățile sale. În viziunea noastră, activitatea de duminică este un „call-to-action” către publicul local de a folosi Cetatea și spațiul verde la potențialul lui maxim.
Cu această ocazie, am prezentat publicului cercetările arheologice realizate în acest an, o expoziție cu obiectele arheologice descoperite în campanile 2014-2016. În cadrul expoziției, au fost integrate și piese arheologice (ceramic, metal și sticlă) restaurate în laboratorul de specialitate al ICEM Tulcea.
Invitației noastre a raspuns și Asociația Culturală Tomis din Constanța, care se ocupă în special de reconstituiri istorice, prezentând publicului echipamentul și armele dacilor și romanilor. Astfel, am dorit să redăm publicului larg câteva momente istorice, să contribuim la educarea comunității, și în special a elevilor/tinerilor, în spiritul și respectul valorilor trecutului față de tradițiile militare, de cunoaștere a momentelor importante ale istoriei locale și naționale. Prin reconstituire istorică (reenactment) ne-am propus recrearea cât mai fidelă a unor fragmente din viața cotidiană, civilă și militară a lumii dacice, romane și medievale. Istoria învățată la școală este astfel completată de cea trăită pe viu.
Alaturi de publicul local, la Picnic au paricipat vizitatori din Tulcea, Constanța, Galați și Buzau.
Fotografii de la eveniment pot fi gasite pe pagina: https://www.facebook. com/pg/cetatea.noviodunum/ photos/?tab=album&album_id= 1889923084381944
Cetatea Noviodunum este situată în punctul „Pontonul Vechi” sau „Eski Kale” (în limba turca Cetatea Veche), la aproximativ 2 km de orașul Isaccea, pe un promontoriu, în apropierea unuia dintre cele mai importante vaduri ale Dunării, de pe cursul sau inferior.
Datorită poziției sale geografice, Noviodunum a avut un important rol strategic și economic înaintea venirii romanilor, care s-a accentuat în perioada romană, romano-bizantină, medie-bizantină și în evul-mediu.
Mai multe informații despre Cetatea Noviodunum gasiți aici: http://noviodunum.ro/ prezentare.html
Sursa comunicat presa Asociația Pro Noviodunum