Cu ocazia sarbatoririi Zilei Internationale a Biodiversitatii si a Zilei Europene a Parcurilor, in data de 23 mai 2012, Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (ARBDD) va organiza o Masa Rotunda ce se va desfasura sub motto-ul: „Sustine biodiversitatea si castiga un prieten!”, cu participarea membrilor Consiliului Stiintific al Administratiei Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii si a reprezentantilor institutelor de cercetare si a institutiilor de mediu locale. Actiunea se va desfasura intre orele 11:00 – 14:00, la sala de conferinte a hotelului Esplanada, etajul 7, din Tulcea.
Recunoscuta pe plan mondial datorita bogatiei de specii gazduite, Rezervatia Biosferei Delta Dunarii, este zona umeda de importanta internationala pe lista Conventiei Ramsar, patrimoniu natural de valoare universala exceptionala si rezervatie a biosferei in cadrul Programului MAB- UNESCO.
Actiunea ofera oportunitatea participantilor de a purta discutii libere pe motto-ul propus si pe temele promovate anul acesta pentru Ziua Internationala a Biodiversitatii: „Biodiversitatea Marina” si Ziua Europeana a Parcurilor: “Priveste cerul. Atinge un copac. Simte aerul. Regaseste-te.” Aceasta tematica intentioneaza sa inspire oamenii sa se bucure de natura si sa aprecieze bogatiile naturale din propriile lor tari si din toata Europa, sa-i sensibilizeze fata de problemele de mediu si sa creasca gradul de implicare in actiuni concrete de protejare a biodiversitatii.
Comunicat presa ARBDD – 16.05.2012