Delta Dunării ca drog de mare risc. Prima dată auzi de la prieteni. Că ar avea nu știu ce efecte asupra ta, că te simți în altă lume. E cam scumpă totuși și se găsește doar într-un singur loc. Și chiar și așa cel mai bine e să o procuri de la un cunoscător. El poate să te învețe toate subtilitățile de consum.
Totuși, o iei pe cont propriu și după ce iți parchezi mașina la Tulcea, intuiești că, odată urcat pe nava rapidă sau pe ”Pasagerul” domol nu mai ai scăpare.
Drumul de apă pe care îl parcurgi pentru prima dată îți leagăna primele clipe ale experienței înțesată de senzații noi. Deci așa arată un canal în realitate, aia e o lotcă și ăia care zboară sunt pelicani? Pe măsură ce lași milele în spate împreună cu civilizația și praful ridicat de mașini lumea stufului și a apei ți se deschide ireal. Te trezești când vaporul oprește în Sfântu Gheorghe iar nea Gheorghiță, la care stai, te conduce spre casa de pe malul canalului cu lotci înnegrite de vreme și de smoală. ”Pe la noi s-a înmuiat asfaltul”, arată spre nisipul drumului și râde de gluma pe care probabil o face pentru a mia oară cu niște turiști nou veniți în Sfântu.
Casuța e simplă, cu boltă de viță de vie, cu roșii și cartofi in grădinița din față, cu miros de gospodărie țărănească. Are montată o cabină de duș din lemn undeva în curte. Faci scurt cunoștință cu gazdele și cu ceilalți locatari de ocazie, stabilești ora mesei și zbori spre un canal din apropiere ca să arunci undița. Vei face același lucru în următoarele zile și vei da vina pe scule, pe caniculă și pe lipsa norocului. De mâncat pește, vei mânca destul și gătit în o mie de feluri la masa de prânz și cea de seară. ”Pește e destul, dar e tot în apă”, îți spune ne-a Gheorghiță cea de-a doua glumă.
Te întorci amețit după plimbarea pe lacuri și după plaja pe insula Sacalin pe care ai împărțit-o frățește cu vreo 20 de vaci, in sensul propriu al cuvântului. Faci o baie în mare chiar la ”colțul” unde se varsă Dunărea în mare ca să ai ce să povestești. Ca prin ceață ți se pare că a doua zi te-ai urcat pe ”Pasager” și te îndrepți spre Tulcea bronzat și visându-te om al Deltei, familiarizat cu canalele și lacurile fabuloase pe care ti se pare că le-ai văzut.
Te urci în mașină la Tulcea încă sub influență. În drum spre București faci socoteala când ai putea să revii. E cam scump, îți zici. E prea târziu însă, ești deja dependent!
Cristian Voiculescu
