Anul 1984. Ma jucam prin fata blocului si vine tata si-mi spune: “vezi ca am luat bilete sa mergem in Delta”. Merg in Delta! Uraa! Imediat fanteziile despre acest necunoscut incep sa mi se dezvolte si sa ia amploare. Delta Dunarii, un peisaj ce in mintea mea de copil se desfasoara ca o jungla salbatica, plina de mistere, asa numai cum am vazut in pozele de prin carti. Inima imi bate din ce in ce mai repede si in 5 minute stiu toti copii de “expeditia” mea in Delta, la care eu sunt eroul principal.
Timpul se scurge greu, numar minutele ramase pana la “marea plecare”.
Unde plecam? La Crisan, la casute in camping!
A sosit si marea clipa a plecarii. Inarmat cu o undita din trestie de zahar, ca sa prind monstrul din adancurile necunoscute, cobor din tren la Tulcea. Ce de vapoare! Ce mare este Dunarea! Abia astept sa ma urc pe vaporul meu ce ma va duce in paradisul Deltei. Ne-am imbarcat pe vapor, lume multa, bagaje multe, agitatie mare. Prima calatorie a mea cu vaporul! Degeaba parintii si cativa pasageri de pe vapor incearca sa-mi explice cum sta treaba cu Delta, sa-mi mai calmeze entuziasmul, eu nu si nu. Pastrez vie in minte, imaginea construita de mine de cum ar arata Delta.
Am ajuns si ne-am cazat. Totul este normal la fel ca orice balta la care merg cu tata la pescuit. Nimic din ceea ce-mi inchipuiam eu ca o sa fie! Niste casute de lemn, micute, in spatele satului, situate pe marginea unui canal. In rest? Stuf , iarba, nisip, cativa copaci …. Banal! Un peisaj banal! Pe drumul catre Crisan, mai lasasem deoparte din fanteziile mele, dar tot ma asteptam sa vad o multime de lebede, pelicani, apa forfotind de pesti si somni uriasi! Si acuma? Patru zile cat am stat la campingul de la Crisan, am vazut cateva pasari de treceau in stoluri departe … departe …., porci , vaci si caini. Nu tu vegetatie luxurianta, canale incuste acoperite de copaci si stuf, nu tu nuferi, nu tu plante agatatoare … nimica. O lume cu mult stuf si pajisti arse de soare. Un sat cu alei prafuite, gospodarii cochete si un magazin cu … nimic in el.
Sunt deceptionat si suparat! Ma simt tradat, tradat de cartile alea cu poze in care am vazut o alta lume. Parintii si cativa vecini de camping incearca sa-mi mai indulceasca “suferinta”. Incetul cu incetul incep sa ma acomodez si cu peisajul si cu mancarea numai din peste (dealtfel foarte buna). Ma plimb prin sat si prin imprejurimi, admir giganticele vapoare cat blocul de inalte ce trec pe Dunare. Dau la peste in canalul din fata campingului si prind cativa carasei si rosioare. Cam atat.
Toti copii din fata blocului ma asteptau sa le povestesc “expeditia” mea in Delta Dunarii. Ce sa le zic? Adevarul! Si le-am zis! La fel ca mine au fost deceptionati, cativa prieteni mai mari in varsta , facand pe desteptii mi-au spus: “si tu la ce te asteptai?”. Dar totusi am le-am povestit de zecile de vapoare ce erau ancorate in portul din Tulcea, de vapoarele uriase ce treceau pe bratul Sulina si de calatoria cu vaporul, prima din viata mea.
Anul 1986. Au trecut doi ani decand am fost prima oara in Delta. M-am mai maturizat, am trecut in clasa a opta. Parintii au cumparat iarasi bilet in Delta Dunarii, iarasi la Crisan, iarasi la casute! Asta este! Acum stiu la ce sa ma astept si sunt oarecum entuziasmat ca pot sa-mi testez noua mea lanseta ruseaca. Ies afara si ma intalnesc cu prietenul meu Mihai, mai mic cu patru ani decat mine. Pe langa mine este un “pici” si trebuie sa-l uimesc! “Plec in Delta sa stii – zic eu” . “Si eu cu mama si tata – zice Mihai”. “Plec pe 12” . “Si eu tot pe 12”. ”Merg la Crisan, la casute pentru patru zile si merg cu trenul si vaporul “ – continui eu ca sa-l dau gata pe “pici”. Mihai, usor intimidat de replica mea oarecum pe un ton rautacios, ma da gata: “Si eu merg tot la Crisan, pentru opt zile, merg cu avionul, apoi cu autocarul si dupa aia iau salupa aia rapida , Sageata”. Ce sa-i mai zic? M-a invins! Totusi, lasand la o parte orgoliul ranit, ma bucur ca intamplarea face sa merg cu cel mai bun prieten al meu in Delta, unde eu o sa-i fiu ghid si o sa-i dau “lectii de pescuit“. Ca sa nu pateasca la fel ca mine, ii explic cum sta treaba cu Delta Dunarii, cu pasarile, peisajul … Nu-l deranjeaza, este bucuros ca mergem impreuna.
Plecam catre Delta, fiecare cu drumul lui, unul cu trenul, celalalt cu avionul si tot asa si ne reintalnim in campingul parca neschimbat de ani. Aceleasi sat, aceleasi casute, acelasi peisaj, canalul din spate parca s-a mai latit. De aceasta data, lumea asta in care ma aflu nu-mi mai pare asa de banala, pentru ca am companie, am cu cine sa mai explorez locurile din imprejurimi si sa pescuiesc. Timpul se scurge mult mai repede de aceasta data, zilele sunt prea putine si prea scurte, parca nu am timp sa pescuiesc indeajuns, sa ma plimb. Mananc in graba (de aceasta data nu prea vedem peste la masa si numai preparate de porc si vita – nu se prinde peste!), ca sa ma intorc afara. Excesul isi spune cuvantul: am facut insolatie. Imi este rau, am frisoane dar nu ma las, nu imi pot permite sa pierd timpul zacand in casuta. Cu un cerceaf in cap si cu o aspirina in dotare, ies clatinandu-ma cu undita in mana. Ma asez langa Mihai care prindea carasei de zor. Nu pot sa ma las, asta este! Ridic pluta cat mai sus, ca sa nu ma deranjeze niciun peste. Totul pare in ceata, chiar si pluta aia care se misca, se misca si trag! Ce se intampla? Este foarte greu sau eu sunt atat de slabit incat nu pot sa ridic undita? Nicidecum! Este o namila de caras cum nu am mai vazut pana acuma! Insolatia dispare instantaneu, nu ma mai doare nimic! Ma lupt cu el, nu pot sa-l scot, este prea mare! Mihai imi sare in ajutor si reuseste sa prinda ditamai pestele cu manutele ale mici ale lui. Il tine strans si-l arunca cat colo pe mal ca sa nu scape! Bufnim in ras de “zborul” carasului, ca apoi sa ne minunam decat este de mare. Chiar este mare, o spun si vecinii de pescuit!
Pana seara tarziu, am sperat ca vom mai prinde macar inca un exemplar urias de crap. Asta a fost singurul!
Maine plec si chiar imi pare rau de lucrul asta. Il invidiez pe Mihai ca mai sta inca patru zile. Dar macar eu am prins cel mai mare peste! Si o sa-l iau acasa ca sa-l arat la baietii de la bloc.
Acest sejur, face ca Delta Dunarii asa “banala” cum am vazut-o eu, copil fiind, sa devina o parte din mine, sa-mi ceara sa revin in speranta ca voi descoperi adevarata ei frumusete. Si am revenit, multi ani de-a randul calatorind in mai toata Delta Dunarii. Si va asigur, ca am descoperit-o asa cum era ea in pozele din carti, ba chiar mult mai frumoasa si mai salbatica.
Cu drag, Nicu
