Anul 1984. Mă jucam prin fața blocului și vine tata și-mi spune: „Vezi că am luat bilete să mergem în Delta.” Merg în Delta! Uraa! Imediat fanteziile despre acest necunoscut încep să mi se dezvolte și să ia amploare. Delta Dunării, un peisaj ce în mintea mea de copil se desfășoară ca o junglă sălbatică, plină de mistere, așa numai cum am văzut în pozele de prin cărți. Inima îmi bate din ce în ce mai repede și în 5 minute știu toți copiii de „expediția” mea în Delta, la care eu sunt eroul principal.
Timpul se scurge greu, număr minutele rămase până la „marea plecare”. Unde plecăm? La Crișan, la căsuțe în camping!
A sosit și marea clipă a plecării. Înarmat cu o undiță din trestie de zahăr, ca să prind monstrul din adâncurile necunoscute, cobor din tren la Tulcea. Ce de vapoare! Ce mare este Dunărea! Abia aștept să mă urc pe vaporul meu ce mă va duce în paradisul Deltei. Ne-am îmbarcat pe vapor, lume multă, bagaje multe, agitație mare. Prima călătorie a mea cu vaporul! Degeaba părinții și câțiva pasageri de pe vapor încearcă să-mi explice cum stă treaba cu Delta, să-mi mai calmeze entuziasmul, eu nu și nu. Păstrez vie în minte imaginea construită de mine de cum ar arăta Delta.
Am ajuns și ne-am cazat. Totul este normal, la fel ca orice baltă la care merg cu tata la pescuit. Nimic din ceea ce-mi închipuiam eu că o să fie! Niște căsuțe de lemn, micuțe, în spatele satului, situate pe marginea unui canal. În rest? Stuf, iarbă, nisip, câțiva copaci… Banal! Un peisaj banal! Pe drumul către Crișan, mai lăsasem deoparte din fanteziile mele, dar tot mă așteptam să văd o mulțime de lebede, pelicani, apă forfotind de pești și somni uriași! Și acum? Patru zile cât am stat la campingul de la Crișan, am văzut câteva păsări ce treceau în stoluri departe… departe…, porci, vaci și câini. Nu tu vegetație luxuriantă, canale închise acoperite de copaci și stuf, nu tu nuferi, nu tu plante agățătoare… nimic. O lume cu mult stuf și pășuni arse de soare. Un sat cu alei prăfuite, gospodării cochete și un magazin cu… nimic în el.
Sunt dezamăgit și supărat! Mă simt trădat, trădat de cărțile alea cu poze în care am văzut o altă lume. Părinții și câțiva vecini de camping încearcă să-mi mai îndulcească „suferința”. Încetul cu încetul încep să mă acomodez și cu peisajul și cu mâncarea numai din pește (de altfel foarte bună). Mă plimb prin sat și prin împrejurimi, admir giganticele vapoare cât blocul de înalte ce trec pe Dunăre. Dau la pește în canalul din fața campingului și prind câțiva carasei și roșioare. Cam atât.
Toți copiii din fața blocului mă așteptau să le povestesc „expediția” mea în Delta Dunării. Ce să le zic? Adevărul! Și le-am zis! La fel ca mine au fost dezamăgiți, câțiva prieteni mai mari în vârstă, făcând pe deștepții mi-au spus: „Și tu la ce te așteptai?” Dar totuși le-am povestit de zecile de vapoare ce erau ancorate în portul din Tulcea, de vapoarele uriașe ce treceau pe brațul Sulina și de călătoria cu vaporul, prima din viața mea.
