Dan Ingineru. Un pasionat pescar de Dunare axat in special pe pestii rapitori. Intre doua partide de pescuit va incerca sa-i familiarizeze pe cei mai putin experimentati cu tehnicile de pescuit pe Dunare, sa dea cateva sfaturi despre alegerea echipamentului, a nadelor si momelilor specifice pescuitului pe Dunare. Ii multumim ca a acceptat sa dezvaluie cateva dintre secretele lui si asteptam cu interes articolele.
Dunarea mea
Doar un ceas si jumatate desparte aglomeratia Bucurestiului de unul dintre cele mai salbatice, frumoase si imprevizibile rauri ale Romaniei: Dunarea. Giurgiu (km 493) si Oltenita (km 430) sunt doua dintre cele mai apropiate orase situate pe malul Dunarii, si accesibile pescarilor bucuresteni, pasionati de natura, capturi diversificate si peisaje complet diferite de cele ale baltilor cu plata.
Motivele pentru care in decursul ultimilor ani la finele saptamanii am hotarat sa imi petrec cele mai frumoase partide pe malul batranului fluviu, sunt pe cat de multe, pe atat de simplu de enumerat, poate si datorita faptului ca aceleasi motive ma fac sa ma reintorc de fiecare data.
Drumuri, copaci, miros de iarba, frunze si lemn putred, apa cat vezi cu ochii, barje incarcate, vapoare, valuri, anafoare, cel mai frumos rasarit de soare, sunete de clopotei care te fac sa tresari noaptea si sa te ridici de pe scaun, prieteni si povesti pescaresti, ciorba de peste clocotind in ceaun, sunetul cloncului, focul care te aduna langa el dimineata, pasari acvatice si pasari cu triluri melodioase, atacuri de somni si avati, trasaturi de “carjanca” timide, lansete facute covrig sub greutatea plumbilor sau a pestilor, pescari batrani cu palmele roase de vasle, vintire si “sforase”, nori care te grabesc sub foaia de cort intinsa rapid, picaturi de apa care te stropesc pe fata in goana motorului de 15 cai…si astea ar fi doar o parte din amintirile pe care mi le trezeste Dunarea. Restul sunt mai greu de descris in cuvinte…
Inceputul.
Pescuiesc de la o varsta frageda si imi aduc aminte ca in urma cu foarte multi ani eram atat de fericit ca pot petrece cateva ore pe malul apei, incat de cele mai multe ori locatia si speciile de pesti cu care ma intalneam, nu erau atat de importante…Orice iesire era pregatita minutios cu cateva zile inainte, iar aranjatul si echipatul celor cateva lansete aflate in dotare, reprezentau fara doar si poate jumatate din emotiile fiecarei partide. Cealalta jumatate era rezervata capturilor modeste si trasaturilor pe care nu le pot uita nici astazi.
Anii au trecut, sculele si accesoriile de pescuit s-au inmultit simtitor iar eu am capatat o slabiciune pentru locuri salbatice de pescuit in detrimentul oricarei balti cu plata, oricat de amenajata si “primitoare” parea. Primele mrene prinse pe malul Argesului la cascaval sau buchet de rame au influentat categoric preferintele pentru pescuitul pe rau. Au urmat pe rand, Sabarul, Neajlovul, Oltul, canalul Alionte si multe rauri salbatice ascunse prin paduri si rebotezate ciudat de localnicii celor mai apropiate sate.
Dunarea Capricioasa.
Primul lucru pe care il vei invata ajuns pe malul Dunarii, va fi…sa pescuiesti. Asta pentru ca oricata experienta ai avea, oricat peste ai fi prins pe alte lacuri, rauri sau balti, oricat echipament ai fi adunat de-a lungul anilor si indiferent care ar fi numarul fotografiilor cu trofee expuse pe perete, sau al capatanilor de stiuca uscate si prafuite din boxa de la subsolul blocului, fiecare captura pe care vei avea rabdarea sa inveti sa o prinzi, v-a influenta decisiv urmatoarele iesiri programate pe Dunare.
Am ramas uimit aproape la fiecare partida, constatand ca foarte multi pescari cu care ma intalnesc pe malul apei, invoca braconajul excesiv si capriciile Dunarii pentru lipsa pestelui din juvelnice, dar niciodata nu iau in calcul utilizarea unor echipamente total neadecvate, a unor locuri de pescuit gresit alese, interesul aproape inexistent pentru informatii si in ultimul rand, refuzul categoric al “sfaturilor” primite de la pescari “mai tineri”. Prea putini sunt aceia, si in aceasta categorie intra mai degraba localnicii oraselor dunarene, dispusi sa renunte la “sculele” demodate, firele exagerat de groase si momelile “traditionale” inutile in foarte multe situatii, in favoarea echipamentelor si accesoriilor de generatie noua – capabile sa ofere rezultate cu mult superioare.
Primul Contact.
Pescuiesc atat de pe mal, pe timpul noptii, cat si din barca, atata timp cat lumina naturala este suficienta pentru a nu-mi pune viata in pericol in deplasarile pe Dunare. Mi-ar fi destul de greu sa descriu stilul de pescuit preferat. Pescuiesc la spinning, la musca, la stationar sau la clonc cu aceeasi placere, majoritatea partidelor fiind dedicate insa pestilor rapitori.
Pescuiti cu momeli artificiale, pe Dunare speciile de pesti rapitori, desi aidoma la infatisare cu cei din lacuri si balti, au nevoie de echipament adecvat. Oscilantele si rotativele usoare pentru avat, voblerele de suprafata sau sinking, jigurile de la 28 la 90 grame si “gumele” de 10 – 20 cm cu care caut salaii si somnii intre pietre sau in curenti puternici pe adancimi de 10 – 14 metrii – au nevoie de lansete, mulinete si fire pe masura. Asta nu face pescuitul pe Dunare mai greu, ci mai complex, iar satisfactia cu atat mai mare atunci cand veti reusi sa smulgeti pradatori cu solzi sau mustati din apele ei. Amintiri ce va vor “chinui” toata viata sunt strans legate de viitoarele partide de spinning pe Dunare…
Atacurile a sute de avati “treziti” la prima “geana de lumina”, facand apa sa fiarba si smulgand lansete din maini inclestate, pentru ca 10 minute mai tarziu sa lase Dunarea mai dreapta ca o coala de hartie.
“Ciocanele” salailor cu ochi de “vampir” si muschi “lucrati” in curenti puternici vor fi laitmotiv-ul povestilor pescaresti ce vor captiva “asistenta” adunata in jurul focului de seara.
Ultima experienta, si probabil singura capabila sa teasa in jurul ei adevarate legende cu “monstrii”, va fi capatata in urma intalnirii, de cele mai multe ori accidentale cu un mustacios octogenar. Zgomotul firului textil devenit brusc, mult prea subtire si exagerat de scurt, caraitul franei stranse la maxim, lanseta trosnind din matisaje si mufe, adrenalina care-ti umple corpul in secunde, muschii incordati ce stau sa plezneasca si speranta “desarta” ca vei reusi sa-l scoti…Ancorele indreptate, capatul firului ros pe sute de lame minuscule si tremurul nestapanit pret de minute bune, sunt singurele dovezi ramase de la unul dintre cei mai vechi stapani ai Dunarii – Somnul. Poate a fost cel mai mare cu care te-ai intalnit vreodata, iar daca nu a fost, imaginatia ii va modifica dimensiunile dupa fiecare iesire in care tanjesti sa mai treci prin aceeasi experienta…Cu riscul de a-l scapa din nou va fi si acesta unul dintre motivele pentru care te vei intoarce…
In fond, lucrurile sunt simple. Dunarea iti va oferi de fiecare data cele mai frumoase amintiri si cei mai mari pesti, cerand in schimb un singur lucru – RESPECT.
