Prima furtuna care m-a prins in Delta Dunarii a fost prin ’96. Inchiriasem o barca cat un vapor de mare cu niste vasle sanatoase de dadeai doi insi la una pana lesinai. Astea erau vremurile atunci prin Delta si la cat dadusem pe barca, adica doua kg de malai si un litru de ulei, nu aveam mari pretentii. Ce nu face omul pentru o partida de pescuit din barca, in mijlocul lacului.
Am dat la vasle pret de doua ore, de-mi crescuse-ra bicepsii ca la culturisti, spatele imi amortise, aproape epuizasem rezerva de apa. Sa tii directia cu acea barca era aproape imposibil, asa ca practic am dublat distanta de parcurs, mergand ca un cetatean turmentat din mal in mal. Dar, nimic nu se compara cu bucuria de a ajunge la locul de pescuit, acolo unde stiucile fara numar stau la coada asteptand sa-ti sara direct in barca. M-am indreptat de spate de au trosnit toate incheieturile, doua, trei exercitii cu bratele amortite, apoi cu dureri de la basicile aparute in palma am luat lanseta grea din fibra de sticla, gata de lanseu, am privit in zare si … ce sa vezi? Cerul se innegrise brusc, norii se amestecau nervosi si ne amenintau rostogolindu-se catre noi. Noi, care eram intr-o barca, in mijlocul unui lac, deja epuizati fizic, iar acum trebuia sa facem fata unei situatii oarecum noua.
“Cred ca ne ocoleste”, a fost prima concluzie, asa mai optimista. Intre timp, pe langa noi zburdau vaslasi localnici cu niste barcute la sfert din pachebotul nostru, semn ca-i de rau si ca-i timpul sa fugim si noi cat mai rapid. Am dat rotocol cu privirea sa gasim un copac, ceva sa ne adapostim, dar de unde! Numai apa si stuf. Dupa 5 minute de efort si dupa zeci de manevre am reusit sa intoarcem “vaporul” in incercarea de a scapa de urgie. N-am avut cum, ne-a ajuns din urma. De fapt nici daca statea timpul in loc, tot nu reuseam sa ne deplasam cu acea barca astfel incat sa nu ne prinda furtuna. Doamne, si ce ploaie rece. Si multa. Si cum mai batea vantul. Acum ne gandeam ca suntem niste norocosi avand asemenea barca pe o asemenea furtuna.
In 0.524 secunde eram uzi leoarca si deja aveam apa pana la ghezne. Barca se balanganea pe niste valuri de 1 m si nu ne dadeam seama daca apa din ea era de la ploaie sau din lac. Fiecare secunda parea minute, se intunecase atat de rau incat nu-ti dadeai seama daca este de la nori sau daca a venit noaptea, tu avand falsa impresie ca de fapt esti de ore bune sub asediul dezlantuit al naturii. Complet debusolati, la mila destinului ne tineam de marginea barcii ca niste naufragiati de-i vezi prin reportajele de pe Discovery. Cu capetele plecate, vedeam cum plutesc toate cele in barca in apa care crestea necontenit. Nu ne doream decat sa se termine odata si sa ajungem undeva pe mal in siguranta.
Intr-un final, totul s-a domolit asa cum a inceput, brusc. Am scapat nevatamati, niciun animal nu a fost ranit pe parcursul evenimentului 🙂 . Insa, am tras o portie zdravana de sperietura si am ramas oarecum marcat, luand din acel moment la modul cel mai serios orice semn care ar semnaliza fenomene meteo neprietenoase. Cu furia naturii nu te pui, nu te poti impotrivi.
Mi-am adus aminte de aceasta intamplare in vara trecuta (2017), cand am fugit din fata unei asemenea furtuni. De aceasta data, caii putere ne-au ajutat si am reusit sa ne adapostim. De aceasta data am privit natura dezlantuita, nu am mai simtit pe pielea mea furia ei.
Au trecut 20 de ani de la acea furtuna din Delta Dunarii si amintirile au ramas la fel de proaspete. Au mai fost si altele, insa prima nu se uita niciodata.
Dragi iubitori ai Deltei Dunarii, aceasta a fost povestea mea, va doresc ape line si cer senin in calatoriile voastre. Cu drag, Bogdan M.
