Pe site-ul ANPA a fost publicat un proiect de ordin menit sa modifice Ordinul comun al Ministrului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale si al Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor nr. 10/235/2023 privind stabilirea perioadelor si zonelor de prohibitie a pescuitului, precum si a zonelor de protectie si refacere biologica a resurselor acvatice vii in anul 2023, publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 75 din 27 ianuarie 2023.
Astfel se doreste modificarea Ordinului de prohibitie pe 2023, in speta articolul 6, alineatul (8) care in forma actuala prevede:
„Pe teritoriul Rezervatiei Biosferei „Delta Dunarii“, in afara perioadelor de prohibitie, pescuitul recreativ/sportiv al speciilor stiuca, salau, somn si crap este permis numai cu eliberarea imediata a tuturor capturilor din aceste specii (catch & release), cu retinerea unui singur exemplar/zi, dar nu mai mare de 3 kg, dintr-o singura specie”
Cu urmatoarea formulare:
″Pe teritoriul Rezervației Biosferei “Delta Dunării”, în afara perioadelor de prohibiție, pescuitul recreativ/sportiv al speciilor știucă, șalău, somn și crap, este permis numai cu eliberarea imediată a tuturor capturilor din aceste specii (catch& release), cu posibilitatea reținerii unui singur exemplar/zi, dar nu mai mare de 3kg, dintr-o singură specie″.
Astfel se introduce textul ”cu posibilitatea” ceea ce elimina obligativitatea de a retine peste, dedusa din formularea initiala publicata in Monitorul Oficial.
Se mai doreste si modificarea articolului 6, alineatul (9) cu urmatorul text:
“În mod special, în râul Someşul Cald de la limita zonei de protecţie integrală a Parcului Natural Apuseni, până la confluenţa cu lacul Beliş, pe teritoriul zonelor de pescuit recreativ Râul Târgului Superior (afluenţii care confluează în lacul Râuşor), respectiv Cuca, Bătrâna, Râuşorul, Râul Târgului amonte de Lacul Râuşor, Râul Doamnei Superior de la izvoare – baraj Baciu, Lacul Urlea din judeţul Braşov, pârâul Geoagiu de la izvoare până la confluenţa cu râul Mureş, râul Bistriţa Aurie de la confluenţa cu pârâul Ţibău 47°34’30.7”N 25°04’36.1”E până la pod Gândacu 47°33’01.7”N 25°09’36.1”E şi de la pod Rutier Botoş 47°31’21.8”N 25°12’28.6”E până la confluenţa cu pârâul Puciosu 47°26’30.0”N 25°18’15.9”E, râul Sadu Inferior – amonte lac Ciupariu 45°38’37.1”N 24°05’50.2”E până la confluenţa cu Valea Pinului 45°36’47.8”N 24°01’22.0”E, Bistra Ardealului de la canton silvic Bucova până la confluenţa cu râul Rusca din localitatea Voislova, râul Bistra Ardealului Mijlociu, râul Pogăniş (35 km), de la Cadar Duboz până la Ulciuc, judeţul Timiş, râul Someşul Mare Inferior, limite podul Cârţivav coordonate GPS – 47°26’22”N 24°53’27”E, până la Podul Anieşului coordonate GPS 47°24’46”N 24°46’09”E, valea Iadului de la izvoare până la baraj Leşu şi de la Pod 46°51”17.5”N 22°40’01.9”E – Baraj Munteni, în afara perioadelor de prohibiţie, pescuitul recreativ/sportiv al tuturor speciilor de peşti este permis numai cu eliberarea tuturor capturilor (catch & release). Pârâul Cârlibaba, de la izvoare până la confluenţa cu râul Bistriţa Aurie 47°34’15.1”N 25°07’40.6”E, Sebeşul de Sus – aval Sebeşul de Sus (Valea Moaşei) de la 45°36’50.4”N 24°24’11.3”E – confluenţa cu Râul Olt″
Reamintim ca in anul 2023 prohibitia generala pentru pescuitul in scop comercial, recreativ/sportiv si familial este de 60 de zile, in perioada 09 aprilie – 07 iunie inclusiv.
O sinteza a celor mai importante aspecte prevazute de Ordinul de prohibitie pe 2023 o puteti citi aici
In proiectul ANPA se ofera o mai mare facilitare legata de pescuitul in romania. Initiativele privind limitarea zonei de prohibitie si facilitatea de a pescui prin metoda Catch & Release ar trebui sa fie sustinute si facilitate in intentia de a proteja si dezvolta resursele acvatice vii din zona. Este nevoie de transparenta si corectitudine in aplicarea acestor legi si reglementari pentru a asigura ca acestea sunt respectate si obligatorii.