Descopera Delta Dunarii

Stavridul – Trachurus mediterraneus

Stavridul este un pește migrator, care iernează în Marea Marmara și în regiunea Bosforului. Apare în zona litoralului românesc al Mării Negre în bancuri mari, în lunile aprilie–mai, unde rămâne până toamna, când se retrage din nou în Marea Marmara. În Marea Neagră se găsește subspecia „ponticus” (Trachurus mediterraneus ponticus).

Corpul stavridului este alungit, acoperit cu solzi mărunți, cicloizi. Botul este scurt, iar gura mare, prevăzută cu numeroși dinți mici, conici.

Linia laterală se caracterizează prin prezența unor scuturi țepoase, dispuse de la opercul până la pedunculul caudal; paralel cu aceasta se află o ramură suplimentară, lipsită de scuturi, situată dorsal, de la cap până la începutul celei de-a doua înotătoare dorsale.

Culoarea spatelui este cenușiu-verzuie sau albăstruie, cu un luciu metalic puternic și cu pete întunecate. Laturile și abdomenul sunt alb-argintii, cu reflexe violacee. Fiecare opercul prezintă câte o pată negricioasă.

Stavridul se hrănește în special cu pești mici, precum hamsii, aterine, gingirici, guvizi, barbuni și șprot, dar și cu crustacee marine.

Stavridul – Trachurus mediterraneus
Stavridul – Trachurus mediterraneus / foto prelucrat AI

Descriere – Caracteristici principale:

  • Lungime: 10-15cm (exceptional peste 30cm)
  • Greutate: 80 – 120g (exceptional peste 200g)

Cum pescuim stavridul

Pescuitul sportiv la stavrid se poate practica atât cu momeli naturale (hamsie, aterină), cât și cu țaparină, de pe mal sau din barcă.

La pescuitul cu momeli naturale se folosesc bucăți de hamsie sau aterină montate pe cârlige mici, legate în sistem paternoster sau pe monturi cu mai multe brațe, adaptate pescuitului la adâncimi variabile. Această metodă este eficientă mai ales atunci când bancurile de pește sunt localizate aproape de țărm.

Pescuitul cu țaparină este una dintre cele mai utilizate tehnici pentru stavrid. Montura este alcătuită din mai multe cârlige (legal 2) prevăzute cu pene, fire fosforescente sau materiale strălucitoare, care imită peștișorii mici. Se poate practica atât de pe diguri și cheiuri, cât și din barcă, prin recuperare verticală sau lansări repetate urmate de recuperare ritmică.

Dimensiunea minimă legală pentru capturare este de 12 cm.

Galerie fotografii Stavridul – Trachurus mediterraneus

Descopera Delta Dunarii
ULTIMELE ARTICOLE DIN SECTIUNE

VA RECOMANDAM

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Descopera Delta Dunarii

ARTICOLE RECENTE

pescuit avat delta dunarii

Pescuit la avat în Delta Dunării: Tehnici și localizare

0
Avatul (Aspius aspius) este unul dintre cei mai spectaculoși răpitori din Delta Dunării – agresiv, rapid și cu atacuri adesea la suprafață, oferind adrenalină...

RECOMANDAM