Dupa multi, multi, multi ani, mi-am luat inima in dinti si am intrat pe gheata la un pescuit la copca. Initial am spus ca voi sta pe mal ca simplu spectator. Cum planul de acasa nu se potriveste cu cel de pe teren si cand am vazut ceva populatie pe gheata, mi-am zis sa trec peste fobia si sa ma comport ca un barbat adevarat (tare asta nu?).
Usor, usor cu urechile ciulite ca nu cumva sa trosneasca gheata sub greutatea celor 88kg + 10kg de haine, am intrat pe gheata de 12-15 cm grosime. La inceput ma incercau senzatii care mai de care, paseam atat de fin incat aveam impresia ca am doar cateva kg, mai ceva ca un ninja. Doi trei pasi si intrebam: aici cat are apa? Raspunsul venea sec unu’ juma’ cam asa ceva. Si tot asa pana m-am oprit langa un copac din mijlocul baltii.
Asta din mai multe considerente mai mult sau mai putin strategice: pestii prefera zonele cu crengi submerse si cel de-al 200-lea motiv ca sa ma agat de ceva crengi in cazul in care Doamne feri fac ca Titanicul. Am facut tabara si cum nu ne conveneau gaurile deja date in gheata, am zis sa ne facem propriile noaste gauri ca niste barbati ce suntem (cred ca este o chestie pur masculina la afacerea asta). Cu scula lui Ionut, ca doar el venise dotat, dupa ce am motat lamele de la burghiu de doua ori invers, ca doar suntem bravi ingineri la baza si ne-am chinuit sa dezvirginam gheata, in final am reusit.
Ne-am bagat libelulele si dandinetele in gauri si a inceput asteptarea. Cum niciunul dintre noi nu prindea nimic, am inceput sa dam vina pe gauri si am inceput sa le rotim.
Nu a mers. Nu sunt bune gaurile … mergem la altele. Si tot asa pana am ajuns acolo unde apa avea vreo 3m si uite ca nu mai aveam nicio creanga de care sa ma tin si nici colacul cu ratusca a lui fii-mea nu mi-l luasem.
Afara cald, gheata a inceput sa se topeasca asa ca am hotarat invinsi de pesti sa ne retragem.
Cand … timid apare un carasel, asa de final ca sa-mi mearga bine tot anul. Ne salutam si fiecare o ia pe drumul lui, eu catre mal si el in apa. Happy end cu niciun animal ranit la filmari si niciun pescar la apa.
Actiunea s-a desfasurat pe platourile de filmare de la Mica Anglie, Singureni.












Da pestii, da pestii…? Unde ie..? Si tuica nu o vad, ba io nu te cred, asta este sigur o conspiratie.
Mihai, stii doar ca practic stilul nu prinde & nu elibereaza (pt ca nu ai ce). De aceea nu este pesti prin poze. Cat despre tuica …trebuie sa ma crezi pe cuvant de pionier ca a fost si ea prezenta la pescuit. Numai ca s-o evaporat rapid saracuta 🙂
Zi drept, câte coşmaruri ai avut noaptea următoare? :))
I-am trimis şi lu’ frate-miu (îi la hong-kong) să-şi clătească ochişorii. Acolo-s 12 grade, nenorociţii…
ti-au tremurat chiserele? nu?
Mai ales cand alergai tu pe gheata si vedeam cum se misca totul. Deja aveam planuri de salvare facute.
Fain, mergea o tuica fiarta cu un gratar…