Va spuneam acum ceva timp despre adoptarea in cadrul sedintei Camerei Deputatilor din 24 iunie 2014 a unei propuneri legislative pentru modificarea si completarea Art.10, 12 şi 13 din Legea nr.82 din 20 noiembrie 1993 privind constituirea Rezervatiei Biosferei “Delta Dunarii ” cu modificarile si completarile ulterioare. Ei bine, iata ca prin LEGEA nr. 122 din 18 iulie 2014 publicata in MONITORUL OFICIAL nr. 541 din 22 iulie 2014 au fost aprobate art. II si III care mentioneaza:
„În termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, proprietarii, arendaşii sau concesionarii terenurilor utilizate ca amenajări agricole sau piscicole, cărora le-au schimbat destinaţia, sunt obligaţi să le readucă la destinaţia lor iniţială sau, după caz, să le renatureze.
Începând cu data de 15 septembrie 2014 nu se mai acordă subvenţie agricolă pentru terenurile aferente fostelor amenajări piscicole aflate pe teritoriul Rezervaţie Biosferei „Delta Dunării”.
Forma actualizata a Legii nr.82 din 20 noiembrie 1993 privind constituirea Rezervatiei Biosferei „Delta Dunarii” a fost publicata spre consultare la sectiunea Legislatie.
LEGEA nr. 122 din 18 iulie 2014 pentru completarea Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”
EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 541 din 22 iulie 2014
Data intrarii in vigoare : 25 iulie 2014
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART. I
Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 7 decembrie 1993, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1. La articolul 10, după alineatul 4 se introduce un nou alineat, alineatul 4’1, cu următorul cuprins:
„Pe întreg teritoriul rezervaţiei, schimbarea destinaţiei terenurilor utilizate ca amenajări agricole sau piscicole este interzisă, cu excepţia celor incluse în planul de renaturare.”
2. La articolul 12, după punctul 2 se introduc două noi puncte, punctele 2’1 şi 2’2, cu următorul cuprins:
„2’1. schimbarea destinaţiei terenurilor utilizate ca amenajări agricole sau piscicole, cu excepţia celor incluse în planul de renaturare;
2’2. nerespectarea de către proprietarii, arendaşii sau concesionarii terenurilor utilizate ca amenajări agricole sau piscicole a căror destinaţie a fost schimbată a obligaţiei de renaturare sau de readucere a acestora la destinaţia iniţială;”.
3. La articolul 13 alineatul 1, după litera h) se introduce o nouă literă, litera i), cu următorul cuprins:
„i) cele de la pct. 2’1 şi 2’2, cu amendă de la 2.000 lei la 6.000 lei pentru persoane fizice şi de la 4.200 lei la 12.500 lei pentru persoane juridice.”
ART. II
În termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, proprietarii, arendaşii sau concesionarii terenurilor utilizate ca amenajări agricole sau piscicole, cărora le-au schimbat destinaţia, sunt obligaţi să le readucă la destinaţia lor iniţială sau, după caz, să le renatureze.
ART. III
Începând cu data de 15 septembrie 2014 nu se mai acordă subvenţie agricolă pentru terenurile aferente fostelor amenajări piscicole aflate pe teritoriul Rezervaţie Biosferei „Delta Dunării”.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA
PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
Bucureşti, 18 iulie 2014.
Nr. 122.