duminică, 19 ianuarie 2025
Agentia Descopera Delta Dunarii
Agentia Descopera Delta Dunarii
Agentia Descopera Delta Dunarii
Agentia Descopera Delta Dunarii
Agentia Descopera Delta Dunarii
AcasăArticole diverseCum a fost in tura cu canoea din Delta Dunarii

Cum a fost in tura cu canoea din Delta Dunarii

Am ramas dator sa va impartasesc experienta mea din Delta Dunarii cu canoea. Initial a fost vorba sa ne urcam intr-un caiac dublu, dar cand am vazut la mal canoea mi s-a parut mai spatioasa si mai eleganta asa ca am ales canoea.

Pentru ca e important de amintit, organizatorii acestui eveniment caritabil (Tura de ziua copilului pentru familiile cu copii) au fost cei de la agentia Descopera Delta Dunarii. Eu au pus totul la bataie incepand de la caiace/canoe, suport tehnic, ghizi si pana la mancare, apa sucuri si bere. Participantii au donat cat au dorit Asociatiei Noroc din Tulcea. Intrati la ei pe site unde gasiti tot felul de ture cu caiacul si/sau canoea in Delta Dunarii dar si info privind tura similara din 2017 unde e foarte posibil sa ne intalnim.

Asaaa, partenere de canoe le-am avut pe Mara si Otilia, ambele temerare in varsta de 11 ani. Canoea fiind de doua locuri, fetele au vaslit pe rand eu admirand peisajele de pe bancuta din spate. Da, v-ati prins, efortul depus pentru a va deplasa cu acest mijloc de transport este minim. Pana si un copil face fata cu succes. Dar sa le luam pe rand.

canoe in delta dunarii

Echilibrul. Mi-a fost frica de cum sa mentin echilibrul canoei sa nu ne rasturnam. Mi-am facut tot felul de ganduri, de planuri, de tehnici, de cum sa … nu, de cum sa … da. Cred ca oricine isi pune aceste intrebari. Realitatea din teren a fost urmatoarea: mic intructaj, hopa sus in canoe si da-i bice pana pe malul celalalt al Dunarii. Ce tehnici, ce scheme? Da-i la vasle ca treaba cu echilibrul vine de la sine.

tura-caiac-ziua-copilului

Desi nu pare, e o chestie destul de stabila. Ei bine, esti limitat in desfasurarea miscarilor, oarecum, de exemplu nu te poti deplasa prin canoe, nu poti dansa, nu poti sta in picioare, nu te poti agita peste masura. Au fost in tura trei canoe, nimeni nu s-a rasturnat.

Confortul. Este cat de cat ok, nu suferi. Ce pretentii sa ai, doar te aflii intr-o „coaja de banana” dupa cum spunea cineva intr-un comentariu. Ideea este ca din cand in cand este necesara o pauza la mal ca sa te dezmortesti.

Eu am ceva probleme cu spatele asa ca dupa un timp petrecut in canoe am inceput sa am o mica stare de disconfort. Si atunci cand conduc prea mult am aceeasi stare. Mi-ar fi placut sa am un spatar la bancuta, sa ma reazam de el. Am inteles ca nu prea exista aceasta inovatie la canoe. Dar, cu pauze lungi si dese am rezolvat problema. Unde mai pui ca m-am bazat pe partenerele de vaslit si am cam trisat m-am dezmortit cum am putut.relaxare in canoe in delta dunarii

Navigatia. Este simpla, canoea aluneca usor pe luciul apei, directia se tine usor atunci cand sunt doi. Unul vasleste pe dreapta, celalalt pe stanga, apoi se schimba rolurile. Din cand in cand se mai corecteaza directia atunci cand te indrepti vertiginos catre o salcie. Mai cu teama au fost abordate intalnirile cu salupele pe canale. Trebuie sa te retragi mai aproape de mal atunci cand te intalnesti cu ambarcatiuni mai mari ca tine (oricum noi in canoe eram cei mai mici pe balta) si sa te prinzi cum sa dai piept si sa „tai” valurile facute de barci ca sa nu te rastorni.

caiace si canoe in delta dunariiSpre bucuria noastra 99% din cei cu care ne-am intersectat au incetinit la maxim cand au trecut pe langa noi. Mai sunt si „bizoni”, dar spre fericirea noastra sunt destul de rari. Mai greu a fost cand a trebuit sa traversam o zona plina de vegetatie acvatica, bradis de apa. Am cam ramas intepeniti asa ca in ajutorul nostru a venit barca de asistenta care ne-a scos cum s-ar zice la mal.

Siguranta. Pai te simti un pic descoperit asa la firul apei. La inceput te incearca o senzatie de frica care dispare rapid. Ai in dotare vesta de salvare. Da, la un moment dat cativa dintre noi am renuntat temporar la ele dar numai in zonele in care apa era mica ca adancime. In rest, pe Dunare si pe canalele principale cu apa mai adanca au fost obligatorii.

asistenta-tura-caiaceCopii au purtat in permanenta vestele, fara discutie. Tot in permanenta am avut langa noi barca de asistenta si un ghid simpatic cu un caiac rapid in dotare asa ca nu am fost de capul nostru.

Distractia. Apoi, vaslind noi asa cu viteza melcului am tot avut timp sa socializam mai de aproape, sa facem mici concursuri, sa ne hahaim pe-ndelete. Nu stiu cum sa va explic, dar a fost super distractie.

Ai asa o senzatie de libertate deplina, te lasi furat de apropierea de natura, te relaxezi si scoti tot ce-i mai bun din tine.

Da, ne-am distrat la maxim! Am vaslit vreo 50km, am stat 2 nopti la cort, am mancat ciorbe din peste facuta la ceaun, am facut baie in „garla”!

Concluzia: Nici nu stiti ce pierdeti daca nu va suiti o data-n viata intr-o canoe! Pentru mine a fost una din cele mai tari experiente traita in Delta Dunarii si-mi doresc sa o repet!

ULTIMELE ARTICOLE DIN SECTIUNE

VA RECOMANDAM

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Descopera Delta Dunarii

ARTICOLE RECENTE

Acum că am intrat în Schengen, mai avem nevoie de PG...

0
Deși România a intrat în spațiul Schengen, trebuie să știi că regulile naționale pentru pescuitul în zonele de frontieră rămân în vigoare. Conform răspunsului...
Manastirea Letea din Delta Dunarii

Mănăstirea Letea

RECOMANDAM