Ce mi se pare interesant la rețeta asta sunt chiar creveții din Delta Dunării. Pentru unii sună ca o glumă, dar realitatea este că, de câțiva ani, în Dunăre și în Deltă au apărut tot mai mulți creveți de apă dulce. Sunt de origine asiatică și au ajuns la noi în timp, cel mai probabil din crescătorii piscicole, de unde s-au răspândit natural. Pentru mine, detaliile exacte au contat mai puțin; a fost mai mult o curiozitate culinară.
Pe „surse” am pus mâna pe o punguță de aproximativ 800 g de creveți congelați. Sunt pasionat de fructe de mare, așa că mi-am dorit să văd dacă există diferențe clare față de creveții clasici de apă sărată. A fost mai degrabă o experiență decât o rețetă complicată.
I-am gătit simplu, ca să nu le acopăr gustul. Am încins puțin ulei de măsline într-o tigaie largă, am adăugat creveții, sare și un praf de ierburi de Provence. La început își lasă destulă zeamă, pentru că sunt congelați, așa că i-am amestecat din când în când. În total, au stat la tigaie 11 minute: primele 6 minute cu capac, apoi încă 5 minute fără capac, la foc mediu..
La final am stors puțină lămâie, cât să aducă prospețime. Gustul este curat, iar textura nu foarte diferită față de creveții de mare; ca aromă, aduce puțin cu carnea de rac, dar accentul rămâne clar de crevete. Creveții sunt mici, iar partea comestibilă — în special codița — are cam între 1,5 și 2,5 cm.
Un lucru important pe care l-am constatat pe parcurs: te poți înțepa destul de rău în partea din față a capului, în zona gurii. Au o structură tare și ascuțită acolo, așa că mare grijă la curățare și manipulare. E genul de detaliu pe care îl afli doar din practică.
Deoarece sunt din ce în ce mai mulți, ne putem aștepta ca acești creveți să apară cat de curând în meniurile pensiunilor și hotelurilor din Deltă, mai ales pentru cei care caută preparate locale, proaspete și mai puțin obișnuite.
