Ceva mai devreme am vorbit despre faptul ca in Delta Dunarii poti face fotografie. Asta ca o alternativa la „principala” activitate turistica din delta, pescuitul sportiv.
Tura cu caiacul in Delta Dunarii
Dezvoltand acest subiect mai departe, va intreb cum ar suna propunerea de a descoperi Delta Dunarii din caiac, asa de la firul apei? Adica sa fim cumva impotriva curentului. Nu ne referim la curentul apei, desi la un moment dat tot va trebui sa vaslesti si contra, ci la contra tendintei noii majoritati a turistilor de a vizita delta in mare viteza. Ideea de a explora incet natura din caiac sau canoe nu este rea deloc si incepe sa prinda din ce in ce mai mult in randul adevaratilor pasionati de natura si de aventura. Nu am testat inca aceasta activitate, insa din cate ne-am dat seama nu este loc de leneveala, asa ca daca alegeti aceasta distractie trebuie sa fiti realisti si constienti ca veti simti pe muschii vostri fiecare etapa a aventurii.
Ca niste adevarati necunoscatori in ale vaslitului de la nivelul firului apei, ne-am interesat ce presupune o tura cu caiacul, asta in ideea de a simti altfel Delta Dunarii. Asa ca se subintelege ca vom vorbi din auzite si pe netestate.
Pentru inceput, am primit asigurari ferme ca nu or sa fie probleme cu gasirea si pastrarea echilibrului in caiac. Desi nu pare, cica este destul de comod si de stabil, asa ca oricine poate sa stea intr-un caiac de tura. Oricine. Trecem peste aceasta mica fobie si abordam tema unei presupuse rasturnari direct in apa. Nici in aceasta situatie nu este cazul de panica pentru ca vestele de salvare se vor asorta perfect cu restul hainelor si ne vor insoti tot timpul petrecut pe apa. In alta ordine de idei vom invata cum sa ne urcam si cum sa coboram intr-o astfel de ambarcatiune fara sa facem o baie neprevazuta. Vom invata si cum se vasleste corect si cum se fac manevrele. Treaba serioasa desfasurata sub atenta indrumare a cunoscatorilor.
Daca ai stat prea mult la birou si nu mai esti stapan pe muschii tai, afla ca exista caiace de doua locuri, deci mai in gluma mai in serios daca te-au lasat puterile te va ajuta vrand, nevrand partenerul de caiac. Dar nici asta nu-i problema pentru ca exista si ture cu efort mimim (pentru incepatori desigur). Insa relaxarea si confortul nu este scopul unei ture cu caiacul, pentru acesteaa existand plimbarile cu barca.
Fotografii tura cu caiacul in Delta Dunarii
Asadar si prin urmare dupa ce ne-am facut o oarecare impresie despre ce inseamna si ce implica aceasta aventura nu ne ramane decat sa si bifam „efectuat” o tura cu caiacul in Delta Dunarii.
Deci …. in afara de pescuit, in Delta Dunarii te poti plimba cu caiacul / canoea.
Mai poti citi din cadrul seriei de articole „Ce poti face in Delta Dunarii” si articolele: