Ultima Frontiera, regal la stiuca

Daca nu ai pescuit niciodata, nu ai cum sa intelegi ce tremur iti taie respiratia la pleoscaitul cozilor si sunetul ascutit al franei, cand esti atacat la capatul sperantelor tale de cate un monstru mult visat. Dar totusi poti sa ti dai seama cum adrenalina curge prin vene si iti rascoleste toata fiinta pentrtu ca simti ca traiesti.

Da, este adevarat ca oricare dintre noi, pescari mai mult sau mai putin mincinosi, ne umplem mintea cu tot felul de fantezii care mai de care mai monstruoase in kilograme, cu solzi uriasi si fire rupte. Dar ce te faci tu, pescarule, daca visul devine realitate? O “Ultima Frontiera” este o realitate a trairilor noastre vicioase, o lume plina de pacat imbracat in cizme, cu “jucarii colorate”, fire, sepci si ochelari de soare. Poate suna iesit din  realitate, un site plin de poze truncate, dar iti jur ca nu este asa, tu pescarule trebuie sa incerci Ultima Frontiera, ea este Nirvana noastra.

O iesire la pescuit cu prietenii, toti am facut asta, era inca o intalnire de pursange deltaic cu iz de amintiri deloc uitate de prin stufarisul des cutreierat. Am inceput cu un usor tremur in sperantele mele, de altfel cum acum ceva anisori erau pline de fantezi “pacatos de monstruoase”. Aveam senzatia ca imi pierdusem inocenta copilariei pescaresti… destul de trist eram. O.., dar cea urmat mi-a ravasit tristetea, nici visele nu comparau povestea cea urmat, poveste adevarata!

Usor timid ne-am apropiat de ape, dar regele pescar, ne-a spulberat intr-o clipita tot ce era plin de timiditate, caci nu aveai cum sa mai faci fata, din toate partile eram, cu totii atacati. Bibanii negrii si nervosi faceau spectacol prin toata trusa de naluci, nu se sfiau sa faca concurenta stiucilor deloc timide. Am scos din trusa, si nu exagerez, tot arsenalul plin de praf, naluci pe care nici ma gandeam vreodata sa le folosesc, stiti voi acelea cumparate doar pentru ca atrag pescarul dar nu si pestele prudent. Am dat cu meppsuri mari cat roata carului, cu poppere mai groase decat bratul, nu s- au sfiit deloc cumatrele stiuci, au atacat in valuri la propriu si la figurat. Nici ploaia si nici vantul nu au oprit bravii pescari din recitalul dat de pestele mai lacom si mai lacom, au vrut sa-nfulece si gume, table, plastic, pene…, si nu se mai opreau.

Sa pescuiesti in liniste deplina, sa auzi doar inima cum bate si tresare la fiecare atac ce naste umbre in apa limpede din balta. Regal la stiuca, am zis cu totii in cor!

Pe urma noastra soarele pleca spre stuf cu pasi inceti, lasand in urma lui lumina lunii pline.  Deja trecuse ora cine si noi numai plecam, constransi de lupta apriga cu stiucile. Dar cui ii mai arderea de masa, cand stiucile erau pe tava, acolo langa stuf. O zi mai plina de amor deltaic presarat cu solzi si dinti, nici ca visam. Am numarat sa stii in prima zi vreo ora, doua stiucile ce au venit in barca si la pozat, dar dupa aceea numarul a fost doar infinit…

O lume a stiucilor cu gura plina de povesti ce au iz de delta adevarata, deci am ramas si cu un talc din treaba asta, exista pescuit si pesti in Delta Dunarii, exista vise care prind viata si locuri unde se formeaza amintiri frumoase.

Si acum visez la luciul apei umbrit de stiucile uriase, visez la capatul lumii, la Ultima Frontiera.