Asta e Delta?! Ce dezamagire … Eram sus, pe puntea vasului care facea zilnic ruta Tulcea- Sulina. Noi trebuia sa coboram la Crisan, undeva pe la jumatatea bratului Sulina, acolo unde bratul face o funda. Desi distanta in km nu e mare, drumul dura in jur de trei ore. Eram pe puntea de sus si priveam la peisajul: stuf, stuf, pamant, copaci cu radacini in apa, nuante spalacite de verde, griuri. Unde e Delta? Unde e Delta aia din fotografii, Delta aia de care vorbeste toata lumea, paradisul pasarilor si Edenul multor turisti occidentali? Nu putea fi vorba de ceea ce vedeam eu. Si Strauss s-a inselat: Dunarea numai albastra nu e. Cel putin nu aici.
M-am dat jos la Crisan, dezamagita. Urmatoarele 7 zile aveam sa le petrec aici, intr-o tabara de vara. Acceptasem sa vin doar pentru a fi in Delta, dar acum Delta trecea pe locul doi, nefiind cine stie ce.
Am facut cunostiinta cu traiul in Delta: multa caldura (aia din Bucuresti e mic copil), ceva tantari (care puteau fi dovediti cu Autan), felul intai e ciorba de peste (pentru vegetarieni scoatem pestele, ramane doar ciorba), felul doi e peste, apa nu vine tot timpul si ideal ar fi sa faci dus cand ceilalti mananca. La activitati recreationale intra pescuitul in balta din spatele casei si sezutul afara, la un pahar de ceva, uitandu-te lung la acest bulevard mare care e Sulina si pe care circula nu TIR-uri, ci vapoare imense care iti invadeaza peisajul chiar de esti in fundul curtii.
Crisan insa se afla la marginea Deltei, chiar daca geografic vorbind se afla in centru. Adevarata salbaticie incepe in spatele caselor, unde incep baltile si stuful. Adevarata Delta se dezvaluie treptat si numai daca o cauti, sa treci de prima imagine care este inselatoare. Prima calatorie cu barca mi-a aratat unde se ascundea “delta din poze”. Plimbarea a avut loc pe seara si “ghidu” nostru ne-a dus pe canale intortocheate, intr-un loc unde nu era decat stuf si apa cale de km intregi.
La a doua calatorie eram cucerita pe deplin: barca nu mai era cu motor, ci cu vasle, iar apa canalului pe care inaintam nu avea valuri. Cineva scosese apa si pusese o glinda care reflecta cerul. Parca intrasem intr-un taram ascuns, in care nimeni nu mai fusese pana in acel moment. Barca noastra era prima barca care ajungea acolo si dara lasata de ea era singura marturie a trecerii omului pe acolo. Singurele zgomote erau rasetele ce veneau din barca. Treceam pe langa mici mica ostroave si nici nu trebuia sa fiu foarte atenta ca sa vad pasarile Deltei. Birdwatching is just something that you do, is something that happens to you!
La a treia calatorie am cazut in fund, asemeni altora. Am intrat mai adanc in canalele Deltei. Am vazut 3 pui mici de lebada, inca negri, care si-au urmat speriati mama in papuris. Am vazut cum „decoleaza” un pelican. Am vazut pasari care stateau pe un mic ciot iesit din apa. Si apa – acelasi cer rasturnat. Iesirea asta a fost altfel si din pricina emotiilor pe care le-am incercat. Eram doua barci cu vasle, la km distanta de sat, intr-un loc unde pamantul e inselator si aici, barca noastra a inceput sa ia apa in mod vizibil. Am tras pe o mica insulita, unde se gasea si o baraca folosita des in sezonul de pescuit dar nu mai stiu cum am ajuns acasa. Adica cu ce barca, ca de ajuns am ajuns bine.
Acum, privind inapoi, cred ca Delta mi-a fugit. Mi-a lasat impresia ca am tras un pic de perdea si am apucat sa vad altceva. Dar trebuie sa faci mai mult de atat ca sa traiesti salbaticia Deltei, daca asta e ceea ce vrei.
Semneaza Ioana
