Am fost în Deltă sau aproape de Deltă doar de două ori. Îmi e greu să am o părere, poate doar ceva impresii şi amintiri.
Prima dată am ajuns cu mama când eram mică, la Sfântul Gheorghe. Îmi amintesc câteva lucruri de atunci: drumul lung până la plajă pe o suprafaţă lunară, uscată şi crăpată, plaja pustie, pâlcurile de iarbă înaltă după care ne piteam de monştri închipuiţi, cea mai bună porţie de cartofi prăjiţi după câteva zile de mâncat peşte la orice masă, cheia pierdută şi nemaigăsită prin marea de nisip, cocoţarea pe geam ca să intrăm în camera umbroasă a gazdei şi alte lucruri amuzante ale copilăriei.
A doua oară am fost la Uzlina, acum mai bine de 10 ani, cu Alex. Eram tineri, îndrăgostiţi şi totul în jur ni se părea extraordinar. Nu cred în zodii dar am obsrvat că fiind noi amândoi specii de apă, ne simţim extraordinar în preajma acesteia. Vă imaginaţi cât de bine ne-a fost atunci când ne-am trezit înconjuraţi de ape! Am de acolo poate cele mai frumoase amintiri, Uzlina era pe atunci un sat primitiv, fără apă de băut, fără curent, un loc în care auzeai babe ce îşi boceau animalele pierdute şi totul părea integrat într-un ritm lent şi senzual. Un loc în care simţeai că nu există grabă şi că tot ceea ce trebuie să faci e să simţi şi să admiri natura, să te bucuri de ea. Am scris despre această scurtă excursie în articolul Valurile tinereţii
La cât de hotărâtă eram să revin, atunci când am plecat de acolo, nu îmi vine să cred că au trecut atâţia ani şi nu am reuşit… Am început deja să mă tem că, la cum merg treburile în ţara asta, dacă nu mă grăbesc, voi găsi o Deltă coruptă la stele şi mizerii ce nu îi aparţin. Sper totuşi, cu ajutorul lui Nicu, să caut şi să regăsesc locuri aşa cum mi le amintesc!
